S***** I**
InculpatN******* I**** C******
InculpatIn temeiul art.362 N.Cp.p. rap la art.208 N C.p.p. verifică legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv faţă de inculpatul S***** I**, aflat în prezent în Penitenciarul Colibaşi. Menţine măsura arestului preventiv faţă de inculpatul S***** I**. In temeiul art.362 N.Cp.p. rap la art.208 N C.p.p. verifică legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpatul Negoescu Ionuţ Cătălin, dispusă prin ordonanţa nr. 8791/P/2015 din data de 11.11.2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti. Menţine măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpatul Negoescu Ionuţ Cătălin. În baza art. 215 al. 1 C.p.p., pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Negoescu Ionuţ Cătălin trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată instanţa de judecată cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea acestuia-respectiv IPJ Argeş- Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 al. 3 C.p.p., atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Cu drept de contestaţie in termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 iulie 2016
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 19.07.2016