S* F**** S**** S* M****
Recurent ReclamantS* F**** S**** S* M**** P*** A************ J******* P********* S** L******** C****** S***
Recurent ReclamantC***** E****
Intimat PârâtAdmite recursul formulat de SC Foraj Sonde SA (cu sed.), prin administratorul special Aron Vasile şi administratorul judiciar provizoriu Consorţiu de Practicieni în Insolvenţă format din Cabinet Individual de Insolvenţă Niţu Marius Ionuţ şi Cabinet Individual de Insolvenţă Moise Octavian-Liviu (cu sed.), împotriva Sentinţei nr. 62/29.1.2016 pronunţate de Tribunalul Mureş, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 1976/102/2015. Casează hotărârea atacată şi, rejudecând cauza, admite cererea formulată de reclamanta Foraj Sonde SA, prin administratorul special Aron Vasile şi administratorul judiciar provizoriu Consorţiu de Practicieni în Insolvenţă format din Cabinet Individual de Insolvenţă Niţu Marius Ionuţ şi Cabinet Individual de Insolvenţă Moise Octavian-Liviu, în contradictoriu cu pârâta C***** E**** (cu sed.), dispunând anularea Dispoziţiei nr. 215/11.6.2015 emise de Primarul Comunei Ernei, precum şi anularea în parte a Deciziei de impunere nr. 23/17.3.2014, emisă de pârâtă, cu privire la aplicarea cotei majorate la stabilirea impozitului pe clădiri aferent anului 2014. Definitivă. Pronunţată în data de 6.7.2016, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 498/2016 din 06.07.2016Având nevoie de timp pentru deliberare, va amâna pronunţarea pentru 6.07.2016, urmând ca soluţia ce urmează a fi pronunţată, să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.07.2016Având nevoie de timp pentru deliberare, va amâna pronunţarea pentru 1.07.2016, urmând ca soluţia ce urmează a fi pronunţată, să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.06.2016Având nevoie de timp pentru deliberare, va amâna pronunţarea pentru 23.06.2016, urmând ca soluţia ce urmează a fi pronunţată, să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.06.2016