P******** D* P* L**** J********** T**** J**
ApelantB**** L******** I**
Apelant InculpatG****** (***** L***** M******* P******
Parte vătămatăB**** M******
Parte vătămatăC***** C****** E****
Parte vătămatăAdmite apelurile declarate de Parchet si inculpatul B**** L******** I**. Desfiinţează sentinţa în parte, sub aspectul laturii penale ?i civile; Descontopeşte pedeapsa rezultată în pedepsele componente pe care le repune în individualitate şi rejudecând; Reduce pedepsele aplicate pentru 4 infracţiuni prev. de art. 194 alin. 1 Cp din 1968 şi art. 5 Cp de la câte 3 ani închisoare la 4 pedepse de câte 2 ani închisoare fiecare În baza art. 33 alin. 1 lit. a, 34 lit. b Cp din 1968 şi art. 5 Cp Contopeşte pedepsele de mai sus cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului în baza art. 3 alin. 1 din Lg. 216/2011 cu aplic. art. 5 Cp în pedeapsa cea mai grea, respectiv 2 ani închisoare. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b C.pen. din 1968 pe durata executării pedepsei principale. În baza art.861 C.pen. din 1968, cu aplicarea art.5 C.pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare, pe durata unui termen de încercare de 4 ani, compusă din pedeapsa de 2 ani, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani stabilit de instanţă, potrivit art. 862 C.pen. din 1968. În baza art. 86 3 alin. 1 C.pen. din 1968, impune inculpatului ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Gorj; - să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă, ori locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; - să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă; În baza art. 71 alin 5 Cod penal din 1968 dispune suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C.pen. din 1968. Înlătură dispoziţia din sentinţă privind obligarea inculpatului la plata sumei de 3000 lei despăgubiri civile către partea civilă Vulpie Elena Adina, 3000 lei despăgubiri civile către partea civilă Moalfă Butişanu Elena şi 18400 lei despăgubiri civile către partea civilă Bucur Roxana. În baza art. 3 alin. 2 din Lg. 216/2011 Dispune confiscarea de la inculpat a sumelor obţinute prin săvârşirea infracţiunilor, respectiv suma de 3000 lei obţinută prin infracţiunea săvârşită faţă de persoana vătămată Vulpie Elena Adina, 3000 lei obţinută prin infracţiunea săvârşită faţă de persoana vătămată Moalfă Butişanu Elena şi 18400 lei obţinută prin infracţiunea săvârşită faţă de persoana vătămată Bucur Roxana. Menţine celelalte dispoziţii din sentinţa apelată. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică.
Hotarare 3/2018 din 11.01.2018În baza art. 391 alin. 2 Cpp Amână pronunţarea la data de 11 ianuarie 2018. Pronunţată în şedinţă publică.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.12.2017În baza art. 391 alin. 1 Cpp Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 28.12. 2017. Pronunţată în şedinţă publică.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.12.2017pentru continuitatea completului de judecată
Incheiere de sedinta din 21.11.2017pt. eliberarea unei copii a suportului optic
Incheiere de sedinta din 22.09.2017lipsa procedura cu partea civila Moalfa
Incheiere de sedinta din 04.09.2017având în vedere lipsa suportului optic ce conţine înregistrarea dintre inculpat şi p. văt.
Incheiere de sedinta din 14.06.2017Respinge cererea privind audierea martorilor Raluca Daviţoiu şi Natalia Manoiu, Găvan (Văduva) Monica, Floroiu Manuela, Văduva Mitică, Luca George Alexandru, Davidescu Mihaela Petruţa. Încuviinţează cererea privind ascultarea în şedinţă publică a înregistrării ambientale dintre persoana vătămată Vulpie Adina şi inculpatul Bîcoi Laurenţiu. Respinge cererea privind efectuarea unei adrese către IPJ Gorj, pentru a preciza de unde provin banii utilizaţi în procedura flagrantului cu martora Davidescu Mihaela Petruţa.
Incheiere de sedinta din 10.04.2017lipsa de apărare a inculpatului
Incheiere de sedinta din 01.03.2017pt. observarea motivelor formulate de av. marinescu radu
Incheiere de sedinta din 18.01.2017pt. angajarea unui apărător de către inculpatul Bîcoi
Incheiere de sedinta din 25.11.2016