D********* C* S*** , A********* S* P**** F**** S***** S**
PetentI************ T********* D* M**** C********
IntimatS* P**** F**** S***** S**
PetentAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de petenta S* P**** F**** S***** S** prin administrator judiciar DASCALESCU & CO SPRL în contradictoriu cu intimatul I************ T********* D* M**** C********. Modifică procesul verbal de contravenţie seria CT nr. 18235 din data de 13.07.2016 în sensul că înlocuieşte sancţiunea amenzii în cuantum de 10000 lei cu sancţiunea avertismentului. Atrage atenţia petentei asupra urmărilor ce se pot produce prin săvârşirea unor astfel de fapte şi îi pune în vedere ca pe viitor să ia măsurile necesare în vederea respectării legislaţiei în vigoare. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Constanţa, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit art.396 alin.2 Cod procedură civilă azi, 23.05.2017.
Hotarare 6048/2017 din 23.05.2017În temeiul art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, amână pronunţarea la data de 23.05.2017, pronunţare ce se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 09.05.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.05.2017În temeiul art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, amână pronunţarea la data de 09.05.2017, pronunţare ce se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 25.04.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.04.2017În temeiul art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, amână pronunţarea la data de 25.04.2017, pronunţare ce se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 11.04.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.04.2017pentru a se comunica intimatului o copie a înscrisurilor depuse de petent.
Incheiere de sedinta din 14.02.2017pentru a se cita petenta cu obligaţia de depune un exemplar al acţiunii semnată.
Incheiere de sedinta din 29.11.2016