P** M****
Apelant ReclamantC*** J******** D* P***** M****
Intimat PârâtRespinge acţiunea civilă formulată de reclamanta P** M**** (cu CNP şi cu dom. ales), în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Mureş (cu datele de identificare). Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 24 iunie 2016, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei. Opinie separată, în sensul admiterii acţiunii.
Hotarare 787/2016 din 24.06.2016amana pronuntarea la 28.06.2016
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.06.2016amana pronuntarea la 21 iunie 2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.06.2016Amână cauza.
Incheiere de sedinta din 24.05.2016Respinge excepţia de litispendenţă invocată de instanţă din oficiu. Respinge cererea de suspendare a soluţionării cauzei formulată de reclamanta P** M****, până la soluţionarea dosarului nr. 1222/102/2015 aflat pe rolul Curţii de Apel Tg. Mureş. Stabileşte termen pentru continuarea judecăţii în 24.05.2016, părţile urmând a fi citate. Cu drept de apel odată cu fondul. Pusă la dispoziţia părţilor în 26.04.2016.
Incheiere de sedinta din 26.04.2016Instanta amana pronuntarea solutiei cu privire la suspendarea cauzei si cu privire la exceptia litispendentei, invocata din oficiu, la data de 26 aprilie 2016.
Incheiere de sedinta din 25.04.2016Instanta amana pronuntarea solutiei cu privire la suspendarea cauzei si cu privire la exceptia litispendentei, invocata din oficiu, la data de 25 aprilie 2016.
Incheiere de sedinta din 21.04.2016