T*** V*****
InculpatC******** M****
Parte vătămatăS******* C***** J******* D* U****** C********
Parte vătămatăS* A****** T***** A******** S*
Parte responsabilă civilmenteI. 1. În temeiul art. 196 alin. 2 şi alin. 3 c.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 c.proc.pen. condamnă pe inculpatul T*** V***** la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. În temeiul art. 67 alin. 1 c.pen. raportat la art. 66 alin.1 lit. a), b) c.pen. aplică inculpatului T*** V***** pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; pe o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 65 alin. 1 şi 3 c.pen. raportat la art. 66 alin.1 lit. a), b) c.pen. aplică aplică inculpatului T*** V***** pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 97 alin. 2 teza I c.pen. raportat la art. 91 c.pen. suspendă executarea pedepsei închisorii şi a pedepsei accesorii sub supraveghere stabilind conform art. 92 alin. 1C. pen. un termen de încercare de 2 ani. 2. În baza art. 93 alin. 1 c.pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Constanţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. d) c.pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei. În baza art. 93 alin. (3) c.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice Constanţa sau Direcţiei de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei Constanţa pe o perioadă de 70 de zile lucrătoare. II. Stabileşte culpa în producerea accidentului în proporţie de 100% în sarcina inculpatului T*** V*****. În temeiul art. 397 alin. 1 coroborat cu art. 25 alin. 1 c.proc.pen. raportat la art. 1357 c.civ. şi art. 49, 50 din Legea nr. 136/1995 admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă C******** M**** şi în consecinţă obligă partea responsabilă civilmente SC ALLIANZ ŢIRIAC ASIGURĂRI SA la plata următoarelor sume, corespunzătoare culpei inculpatului de 100% în producerea accidentului: 1180,89 lei reprezentând daune materiale; 15.000 de euro (echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plăţii) reprezentând daune morale. III. În temeiul 274 alin. 1 c.proc.pen., obligă inculpatul T*** V***** la plata sumei de 1700 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat (din care 1500 de lei pentru faza de urmărire penală) pentru infracţiunea pentru care a fost dispusă condamnarea. Onorariul apărătorului din oficiu pentru fazele de cameră preliminară şi judecată: delegaţia pentru asistenţă judiciară obligatorie seria AV nr. 4969 din 10.08.2016 – av. CONSTANDACHE ROXANA IRINA – inc. T*** V***** – 520 lei f. 10 dcp, urmează să fie avansat din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Constanţa. În temeiul art. 276 alin. 1 – 2 c.proc.pen. rap. la art. 26 alin. 1 lit. d din Norma 23/2014 obligă partea responsabilă civilmente SC ALLIANZ ŢIRIAC ASIGURĂRI SA la plata sumei de 802,4 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă C******** M****, reprezentând onorariu expert. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe minută. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.04.2017. PREŞEDINTE
Hotarare 571/2017 din 21.04.2017Stabileşte termen pentru pronunţare la data de 21.04.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.04.2017Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 07.04.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.03.2017Pentru a da posibilitatea apărătorului ales al părţii civile să depună înscrisuri şi să prezinte martorii în dovedirea laturii civile, amână cauza şi acordă termen la data de 29.03.2017.
Incheiere de sedinta din 15.02.2017Pentru a da posibilitatea inculpatului să se prezinte amână cauza şi acordă termen la data de 15.02.2017.
Incheiere de sedinta din 18.01.2017