A*** G*********
InculpatA*** D****
InculpatI. În temeiul art. 386 alin. 1 c.proc.pen., schimbă încadrarea juridică dată faptei reţinută în sarcina inculpatului A*** D**** din împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice, prevăzută de art. 339 alin. 2 c.pen. cu aplicarea art. 41 c.pen. în împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice, prevăzută de art. 339 alin. 2 c.pen. cu înlăturarea art. 41 c.pen. În temeiul art. 339 alin. 2 c.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 c.proc.pen., condamnă pe inculpatul A*** D**** la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice. În temeiul art. 91 C. pen. suspendă executarea pedepsei închisorii stabilind conform art. 92 c.pen. un termen de încercare de 2 ani. În baza art. 93 alin. 1 c.pen. obligă inculpatul A*** D**** ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Constanţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. d) c.pen. impune inculpatului A*** D**** să execute următoarea obligaţie: să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei. În baza art. 93 alin. (3) c.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul A*** D**** va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în respectiv R.A. Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa sau în cadrul Primăriei/Consiliului Local Murfatlar pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În temeiul art. 404 alin. 2 c.proc.pen. şi art. 91 alin. (4) c.pen. pune în vedere inculpatului A*** D**** că, în cazul săvâr?irii unei noi infrac?iuni în cursul termenului de încercare, precum şi în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere ?i obliga?iilor impuse, se vor aplica dispozi?iile art. 96 c.pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. II. În temeiul art. 339 alin. 2 c.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 c.proc.pen., condamnă pe inculpatul A*** G********* la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice. În temeiul art. 91 C. pen. suspendă executarea pedepsei închisorii stabilind conform art. 92 c.pen. un termen de încercare de 2 ani. În baza art. 93 alin. 1 c.pen. obligă inculpatul A*** G********* ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Constanţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. d) c.pen. impune inculpatului A*** G********* să execute următoarea obligaţie: să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei. În baza art. 93 alin. (3) c.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul A*** G********* va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în respectiv R.A Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanta sau în cadrul Direcţiei de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei Constanţa pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În temeiul art. 404 alin. 2 c.proc.pen. şi art. 91 alin. (4) c.pen. pune în vedere inculpatului A*** G********* că, în cazul săvâr?irii unei noi infrac?iuni în cursul termenului de încercare, precum şi în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere ?i obliga?iilor impuse, se vor aplica dispozi?iile art. 96 c.pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. III. În baza art. 404 alin. 4 lit. f) c.proc.pen. raportat la art. 397 alin. 3 c.proc.pen. dispune restituirea definitivă a bunurilor constând în căruţă albastră cu număr de identificare Ovidiu 61 Constanţa şi cal cu microcip către inculpatul A*** G********* (proces verbal din 10.12.2015 f. 11 dup). IV. În temeiul 274 alin. 1 şi 2 c.proc.pen., obligă pe inculpa?ii A*** G********* şi A*** D**** la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat pentru infracţiunea pentru care s-a dispus condamnarea, după cum urmează: inculpatul A*** G********* - 1000 lei (din care suma de 500 lei cheltuieli judiciare avansate pentru urmărire penală), inculpatul A*** D**** – 1000 lei (din care suma de 500 lei cheltuieli judiciare avansate pentru urmărire penală). Onorariul apărătorului din oficiu pentru faza de judecată: delegaţie pentru asistenţă judiciară obligatorie seria AV nr. 4964 din 10.08.2016 – av. DRĂGAN DAN NICOLAE – inc. A*** G********* f. 9 dcp – 690 lei; urmează să fie avansat din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Constanţa. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.12.2016. PREŞEDINTE
Hotarare 1621/2016 din 28.12.2016Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 28.12.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.12.2016