B******* A**
ReclamantV**** Ş***** ( I***** )
PârâtV**** E********
IntervenientAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta BESENYEI ANA , în contradictoriu cu pârâtul VARGA ŞTEFAN şi intervenienta V**** E******** şi admite cererea de intervenţie principală formulată de intervenienta V**** E********. Stabileşte linia de hotar ce desparte proprietatea folosită de reclamanta BESENYEI ANA de proprietatea pârâtului VARGA ŞTEFAN şi a intervenientei V**** E********, pe linia reprezentată de punctele de contur 4, A, B, C, 59, 17, 18, 19, 20 din planul de situaţie anexa 3 din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert Mesaros Alexandru (fila 80 vol. 2 dosar). Respinge ca neîntemeiate petitele din acţiunea reclamantei privind revendicarea şi mutarea construcţiilor. Dispune compensarea cheltuielilor de judecată suportate de părţi. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare care se depune la Judecătoria Târnăveni. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, astăzi, 04.11.2022.
Hotarare 589/2022 din 04.11.2022În conformitate cu prevederile art. 123 HCSM 1375 judecătorul de serviciu va dispune amânarea pronunţării pentru data de 04 noiembrie 2022, având în vedere imposibilitatea pronunţării hotărârii de către preşedintele completului C2p aflat în concediu medical
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.10.2022amana pronuntarea la data de 21.10.2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.10.2022În conformitate cu prevederile art. 123 HCSM 1375 judecătorul de serviciu dispune amânarea pronunţării pentru data de 07.10. 2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.09.2022amana pronuntarea la 23.09.2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.09.2022În conformitate cu prevederile art. 123 HCSM 1375 judecătorul de serviciu dispune amânarea pronunţării pentru data de 09.09.2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.08.2022AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 26.08.2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.08.2022amana pronuntarea la 12.08.2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.07.2022amana pronuntarea la 28.07.2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.07.2022amana pronuntarea la 13 iulie 2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.06.2022amana cauza pentru administrare de probe
Incheiere de sedinta din 24.05.2022amana cauza pentru administrare de probe
Incheiere de sedinta din 12.04.2022admite cererea de amanare si dispune amânarea cauzei
Incheiere de sedinta din 08.02.2022Amana cauza pentru administrare de probe
Incheiere de sedinta din 07.12.2021Amana cauza pentru administrare de probe
Incheiere de sedinta din 19.10.2021Amana cauza pentru administrare de probe
Incheiere de sedinta din 29.06.2021Amana cauza pentru administrare de probe
Incheiere de sedinta din 08.06.2021Amana cauza pentru ca expertul sa depuna înscrisurile solicitate.
Incheiere de sedinta din 23.04.2021amanat in vederea prezentarii dlui expert si a partilor in sedinta camerei de consiliu
Incheiere de sedinta din 30.03.2021AMANA cauza pentru studiul raspunsului la obiectiunile la raportul de expertiza
Incheiere de sedinta din 26.01.2021Amana cauza. Instanţa se va pronunta prin încheiere asupra aspectelor puse în discuţie.
Incheiere de sedinta din 17.11.2020Amana cauza pentru administrare de probe.
Incheiere de sedinta din 27.10.2020Amana cauza pentru studiul raportului de expertiza.
Incheiere de sedinta din 28.07.2020Suspendat de drept pe durata stării de urgenţă, în temeiul art. 63 alin. (11) din Decretul nr. 240/2020, fără efectuarea vreunui act de procedură.
Termen preschimbat.
Preschimbare termen din data de 17.03.2020 în data de 12 mai 2020.
Incheiere de sedinta din 11.03.2020Amana cauza pentru continuitatea completului de judecata.
Incheiere de sedinta din 21.01.2020Amana cauza pentru administrare de probe
Incheiere de sedinta din 26.11.2019Amana cauza fata de lipsa raportului de expertiza.
Incheiere de sedinta din 24.09.2019Amana cauza pentru administrare de probe.
Incheiere de sedinta din 18.06.2019Amana cauza pentru administrare de probe
Incheiere de sedinta din 28.05.2019Admite cererea de amanare si amana cauza.
Incheiere de sedinta din 16.04.2019Amână cauza la data de 16.04.2019 pentru respectarea principiului continuităţii.
Incheiere de sedinta din 05.03.2019Amana cauza pentru revenirea cu adresa catre expert.
Incheiere de sedinta din 29.01.2019amanat in vederea emiterii unei adrese catre expertul desemnat in prezenta cauza
Incheiere de sedinta din 11.12.2018amanat pentru a se lua act de inscrisurile depuse
Incheiere de sedinta din 20.11.2018Amână cauza pentru administrare probe.
Incheiere de sedinta din 18.09.2018amanat pentru a se arata obiectivele unei noi expertize
Incheiere de sedinta din 19.06.2018amanat in vederea formularii unui punct de vedere cu privire la obiectiunile la raportului de expertiza
Incheiere de sedinta din 17.04.2018amanat in vederea revenirii cu adresa catre dl expert
Incheiere de sedinta din 20.02.2018amanat in vederea emiterii unei adrese catre expertul di prezenta cauza
Incheiere de sedinta din 09.01.2018Prorogă discutarea cererilor de lămurire şi completare a raportului de Amână cauza în vederea repetării procedurii de citare cu reclamantul - cu menţiune precum şi emiterea unei adrese către reclamant cu aceeaşi menţiuneertize formulate de ambele părţi, pentru termenul viitor. Amână cauza şi acordă un nou termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 28.11.2017Amână cauza pentru a da posibilitatea reclamantului să depună la dosar dovada achitării onorariului de expert. Stabileşte următorul termen de judecată la data de 28.11.2017.
Incheiere de sedinta din 31.10.2017Va admite cererea de amânare a cauzei formulată de expert şi dispune amânarea cauzei.
Incheiere de sedinta din 26.09.2017amanat in vederea administrarii de probe
Incheiere de sedinta din 09.05.2017