P**** V*****
InculpatH**** C****** D*****
InculpatH**** I***
Parte responsabilă civilmenteH**** F******
Parte responsabilă civilmenteAstăzi, 27 noiembrie 2017, ora 12:00, în vederea punerii în executare a măsurii educative a supravegherii prevăzută de art. 115 alin. 1 lit. b) Cod penal , aplicată prin sentinţa penală nr. 711/25.05.2017 pronunţată în dosarul nr. 20.031/193/2016 al Judecătoriei Botoşani, în faţa judecătorului delegat cu executarea se prezintă numitul H**** C****** D*****, (minor la data săvârşirii faptei), lipsă fiind reprezentantul Serviciului de Probaţiune Botoşani. S-a adus la cunoştinţa numitului H**** C****** D***** că prin sentinţa penală susmenţionată, în temeiul art. 113 alin. 2, 114 alin. 1 Cod penal, i s-a aplicat măsura educativă a supravegherii prevăzută de art. 115 alin. 1 lit. b) Cod penal, pe o durată de 6 (şase) luni, constând în controlarea şi îndrumarea minorului în cadrul programului zilnic, sub coordonarea Serviciului de probaţiune Botoşani pentru a asigura participarea la cursuri de formare profesională şi prevenirea desfăşurării unor activităţi sau intrarea în legătură cu anumite persoane care ar putea afecta procesul de îndreptare a acestuia. Pe durata executării măsurii educative, impune inculpatului minor obligaţiile prevăzute de art. 121 alin. 1 lit. c) Cod penal respectiv să nu frecventeze localuri publice în care se consumă băuturi alcoolice şi de art. 121 alin. 1 lit. e) Cod penal respectiv obligaţia de a se prezenta la Serviciul de Probaţiune Botoşani la datele fixate de acesta. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 123 Cod penal referitoare la consecinţele comiterii unei noi infracţiuni în timpul executării măsurii educative sau ale nerespectării, cu rea credinţă, a condiţiilor de executare a măsurii educative sau a obligaţiei impuse. Data la care numitul H**** C****** D***** urmează să se prezinte la Serviciului de Probaţiune Botoşani, care constituie şi data începerii măsurii educative, va fi stabilită de către această unitate.
Incheiere de sedinta din 27.11.2017Astăzi 27 septembrie 2017, se constată că nu a fost prezent inculpatul H**** C****** D*****, pentru a se pune în aplicare măsura educativă în ceea ce îl priveşte, motiv pentru care s-a stabilit un nou termen la data de 27 noiembrie 2017, pentru care se va emite mandat de aducere pe numele acestuia.
Incheiere de sedinta din 27.09.2017I. Condamnată pe inculpatul P**** V*****, pentru săvârşirea infracţiunii de „tâlhărie calificată” prev. şi ped. de art. 233 alin. 1, 234 alin. 1 lit. d) din Codul penal, cu aplicarea art. 77 alin. 1 lit. d) Cod penal, art. 374 alin. 4, 396 alin. 10 Cod pr. penală, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal pe o durată de 1 (unu) an. În temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal. În baza art.91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art.93 alin.1 Cod penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Botoşani la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.93 alin.2 lit.b din Codul penal impune inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art.93 alin.3 din Codul penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria comunei Lunca, judeţul Botoşani, pe o perioadă de 60 de zile. În baza art.91 alin. 4 Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal referitoare la condiţiile în care se poate dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 72 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii de 24 ore din data de 22.10.2015. II. În temeiul art. 113 alin. 2, 114 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului minor H**** C****** D*****, pentru săvârşirea infracţiunii de „tâlhărie calificată” prev. şi ped. de art. 233 alin. 1, 234 alin. 1 lit. d) din Codul penal, cu aplicarea art. 113 alin. 2 Cod penal, măsura educativă a supravegherii prevăzută de art. 115 alin. 1 lit. b) Cod penal, pe o durată de 6 (şase) luni, constând în controlarea şi îndrumarea minorului în cadrul programului zilnic, sub coordonarea Serviciului de probaţiune Botoşani pentru a asigura participarea la cursuri de formare profesională şi prevenirea desfăşurării unor activităţi sau intrarea în legătură cu anumite persoane care ar putea afecta procesul de îndreptare a acestuia. Pe durata executării măsurii educative, impune inculpatului minor obligaţiile prevăzute de art. 121 alin. 1 lit. c) Cod penal respectiv să nu frecventeze localuri publice în care se consumă băuturi alcoolice şi de art. 121 alin. 1 lit. e) Cod penal respectiv obligaţia de a se prezenta la Serviciul de Probaţiune Botoşani la datele fixate de acesta. Atrage atenţia inculpatului ,minor asupra dispoziţiilor art. 123 Cod penal privind prelungirea sau înlocuirea măsurii educative dispuse în caz de nerespectare, cu rea credinţă a obligaţiilor impuse. Constată că persoana vătămată Breşug Valeriu nu s-a constituit parte civilă în cauză prejudiciul fiind recuperat integral prin plată. Obligă pe fiecare dintre cei doi inculpaţi să plătească statului suma de câte 320 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 148 lei reprezintă contravaloare raport de expertiză medico legală nr. 251/E1/9.11.2015 întocmit de SML Botoşani (63 lei) şi contravaloare raport de expertiză medico legală psihiatrică nr. 293/E2/21.12.2015 întocmit de Serviciul judeţean de Medicină Legală Botoşani (85 lei) şi va depune în contul 50414557951 Trezoreria Botoşani pentru Spitalul judeţean Botoşani. Onorariu avocat oficiu Başno Munteanu Loredana (delegaţie nr. 21/2017) în sumă de 690 lei se va vira B.A. Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 25 mai 2017.
Hotarare 711/2017 din 25.05.2017Amână pronunţarea în cauză la data de 25 mai 2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.05.2017Amână pronuinţarea în cauză la data de 18 mai 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.05.2017Având în vedere lipsa de procedură cu Serviciul de probaţiune Botoşani, se va proceda la citare şi vor fi scoase de pe concept părţile responsabile civilmente, fiind vorba de o eroare întrucât în cauză nu există constituire de parte civilă. Totodată, se va face adresă către Serviciul de probaţiune Botoşani, ca în temeiul art. 506 alin. 2 Cod pr. penală, să întocmească referatul de evaluare cu privire la inculpatul minor H**** C****** D*****. Prorogă discutarea cererii inculpatului P**** V***** de judecare a dosarului în baza probatoriului administrat în cursul urmăririi penale
Incheiere de sedinta din 07.04.2017