P*** M***** N******
PetentI************ D* P****** A* J******** C******
IntimatRespinge plângerea contravenţională formulată de petentul POPA MARIAN-NICOLAE, în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN COVASNA, cu sediul în municipiul Sfântu Gheorghe, strada Korosi Csoma Sandor nr.16, judeţul Covasna, ca neîntemeiată. Menţine dispoziţiile procesului verbal de contravenţie seria PA nr.1233970 încheiat la data de 19.04.2016 de Poliţia oraşului Întorsura Buzăului, ca temeinice şi legale. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere ce se depune la Judecătoria Întorsura Buzăului. Pronunţată în şedinţă publică azi, 7 septembrie 2016.
Hotarare 217/2016 din 07.09.2016Sancţionarea martorului Hosu Adrian C-tin, cu amenda judiciara in cuantum de 200 lei. Cu drept de cerere de reexaminare in termen de 15 zile de la data comunicării încheierii executorii martorului Hosu Adrian Constantin. Executorie cu privire la amendă. Amână judecarea cauzei, la data de 7 septembrie 2016, ora 9,30, completul CC3, pentru când părţile au termen în cunoştinţă şi pentru care martorul Hosu Adrian Constantin va fi din nou citat cu menţiunea că, în cazul neprezentării va fi sancţionat cu amendă potrivit dispoziţiilor art. 187 pct.2 lit a Cod procedură civilă, în cuantum de 200 lei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 august 2016.
Incheiere de sedinta din 03.08.2016Estimează durata cercetării procesului la două termene de judecată. Încuviinţează pentru petent proba cu înscrisuri şi proba testimonială cu doi martori, sens în care pune în vedere petentului să indice în termen de 5 zile numele şi adresele martorilor propuşi sau sediul locului de muncă, în vederea citării acestora. Încuviinţează pentru intimat proba cu înscrisuri şi proba testimonială cu martorii Hosu Adrian Constantin şi Vieru Mirel Costel şi dispune citarea acestora cu menţiunea că în cazul neprezentării vor fi sancţionaţi cu amendă potrivit dispoziţiilor art. 187 pct.2 lit a Cod procedură civilă.
Incheiere de sedinta din 13.07.2016