B** Ş***** M****
InculpatÎn temeiul art. 227 alin. 1 C. proc. pen., raportat la art. 202 alin. 1, 2, 3 şi 4 lit. e) C. proc. pen., respinge propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara, privindu-l pe inculpatul B** Ş***** M****, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de : furt calificat, faptă prevăzută de art. 228 alin.1- art. 229 alin. 1 lit. b şi d şi alin.2 lit.b din C. Penal şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului, faptă prevăzută de art. 336 alin.1 din Cod penal, totul cu aplicarea art. 38 C. penal. În temeiul art. 227 al. 2 C. proc. pen., rap. la art. 202 alin. 1, 2 şi 4 lit. b) C. proc. pen., la art. 203 alin. 2 C. proc. pen., la art. 211 alin. 2 C. proc. pen. şi art. 82 şi 83 din Legea nr. 253/2013, dispune luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpatul B** Ş***** M****,, pe o perioadă de 60 zile, începând din data de 15.08.2016 până la data de 13.10.2016 inclusiv. În baza art. 215 alin. 1 şi alin. 2 C. proc. pen., pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: 1. să se prezinte la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara, la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş, Serviciul de Investigaţii Criminale, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; 2. să informeze de îndată Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara sau Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş,Serviciul de Investigaţii Criminale cu privire la schimbarea locuinţei; 3. să se prezinte la I.P.J. Timiş - Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul Supravegheri Judiciare conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. 4. să nu părăsească teritoriul României pe toată durata urmăririi penale, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar competent; În baza art. 215 alin. 1 C. proc. pen, atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În baza art. 215 alin. 4 C. proc. pen, supravegherea respectării de către inculpat a obligaţiilor care îi revin pe durata controlului judiciar se realizează de către I.P.J. Timiş - Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul Supravegheri Judiciare. Copia prezentei încheieri se comunică, inculpatului precum şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş, Serviciul de Investigaţii Criminale, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor şi Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române, în vederea asigurării respectării de către inculpat a obligaţiilor ce le revin şi pentru darea inculpatului în consemn la punctele de trecere a frontierei. În baza art. 275 alin. 3 C. proc. pen., cheltuielile legate de soluţionarea prezentei cereri rămân în sarcina statului. În temeiul art. 272 alin. 2 C. proc. pen. dispune virarea din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş a sumei de 260 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu (avocat Mărginean Mihaela). Cu drept de contestaţie in termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 15.08.2016, ora 21,30
Incheiere masuri preventive faza de UP 77/2016 din 15.08.2016