P******** D* P* L**** J********** G*** H********
ApelantV******* R******
Intimat InculpatAdmite apelul declarat de P******** D* P* L**** J********** G*** H******** împotriva sentinţei penale nr. 630/25.11.2015, pronunţată de Judecătoria Gura Humorului în dosarul nr. 2016/237/2015. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi în rejudecare: Înlătură din sentinţa penală apelată dispoziţiile: „Condamnă pe inculpatul V******* R******, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. de art.336 al.1 C.p., cu aplicarea art. 374 C.P.P., la pedeapsa de 200 zile amendă a câte 20 lei/zi, urmând să execute pedeapsa de 4000 lei amendă. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiile art. 63 Cod Penal, privind înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii.” Condamnă pe inculpatul V******* R******, la pedeapsa amenzii penale în sumă de 4.000 lei, reprezentând echivalentul a 200 zile - amendă (20 lei ziua - amendă), pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal rap. la art. 61 alin. 1, 2, 4 lit. c Cod penal, cu aplic. art. 375 Cod procedură penală şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 63 alin. 1, 3 Cod penal rap. la art. 586 Cod procedură penală, referitoare la înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii în cazul în care, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, care nu sunt contrare prezentei decizii. Cheltuielile judiciare din apel, avansate de către stat, rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 24.03.2016.
Hotarare 294/2016 din 24.03.2016Amână pronunţarea la data de 24.03.2016. Pronunţată în şedinţa publică din data de 09.03.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.03.2016