S**** C*********
PetentAdmite cererea formulată de petentul-condamnat S**** C*********, Dispune reabilitarea judecătorească a petentului-condamnat cu privire la pedepsele aplicate prin: - Sentinţa penală nr. 1968/11.05.1998 pronunţată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. 15029/1997, definitivă prin neapelare la data de 23.05.1998; - Sentinţa penală nr. 2491/15.09.2004 pronunţată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. 7891/2003, definitivă prin Decizia penală nr. 246/14.04.2005 a Curţii de Apel Bacău. În temeiul art. 537 C. proc. pen. se vor face menţiuni despre reabilitare pe ambele exemplare ale hotărârilor prin care s-au pronunţat condamnările, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art. 275 alin. 3 C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Ia act că petentul a fost asistat de apărător ales. Cu drept de contestaţie în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.02.2017.
Hotarare 233/2017 din 21.02.2017Amână pronunţarea cauzei la data de 21.02.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.02.2017