I*** M***** A*****
InculpatÎn baza art. 120 C.pen. aplică inculpatului, minor la data săvârşirii faptei, I*** M***** A*****, măsura educativă a asistării zilnice pe o durată de 4 luni cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 113 alin. 3 din Codul penal. În baza art. 121 alin. (1) C.pen., impune inculpatului următoarele obligaţii: a) să nu se afle în localurile care permit consumul de alcool precum baruri, restaurante, discoteci, cluburi, etc. b) să se prezinte la serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta; Atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul executării măsurii educative a asistării zilnice. În baza art. 274 alin. 1) şi 3) C.proc.pen. obligă pe inculpatul I*** M***** A***** la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul av. din oficiu – Neagoe Daniela, în sumă de 260 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 12.01.2017
Hotarare 7/2017 din 12.01.2017