A******* V******* D***
ReclamantA******* M****
ReclamantB***** - G***** S****** G******* S***
PârâtRespinge ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A.V şi A.M. în contradictoriu cu pârâta BRD – Groupe Societe Generale SA, cu sediul în Bucureşti, Bdul Ion Mihalache nr. 1 – 7, sector 1, înregistrată la Registrul Comerţului cu nr. J40/608/1991, CUI RO 361579, având ca obiect acţiune în constatarea dării în plată conform Legii nr. 77/2016. Admite contestaţia formulată în baza Legii nr. 77/2016, de creditoarea BRD –Groupe Societe Generale SA, în contradictoriu cu debitorii A.V.D şi A.M, ce face obiectul dosarul conexat nr. 2047/255/2016. Constată că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a procedurii prevăzută de Legea nr. 77/2016, în ceea ce priveşte creanţa izvorâtă din Contractul de credit nr. 212/24.04.2008, încheiat între părţile din prezenta cauză şi, în consecinţă, dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară formulării notificării de dare în plată înregistrată la BRD cu nr. 416/30.08.2016. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, la Tribunalul Bihor, cu privire la cererea având ca obiect acţiune în constatarea dării în plată conform Legii nr. 77/2016. Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare, la Tribunalul Bihor, cu privire la contestaţia formulată de creditoare în temeiul Legii nr. 77/2016. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Marghita. Pronunţată în şedinţă publică, azi, data de 24.02.2017.
Hotarare 242/2017 din 24.02.2017AMÂNĂ PRONUNŢAREA PENTRU DATA DE 24.02.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.02.2017faţă de cererea de amânare formulată de reprez. reclamanţilor
Incheiere de sedinta din 11.01.2017faţă de cererea de amânare
Incheiere de sedinta din 23.11.2016