L**** O*****
InculpatD**** T***** (*******
Parte civilăCondamnă pe inculpat : - la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 244 alin.1-2 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal, art. 41 alin.1 Cod penal şi art. 5 alin.1 Cod penal. În baza art.96 alin.4 Cod penal, aplicabil în baza Deciziei nr.11/2016 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr.180/F/2003 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud - Secţia Penală în dosarul nr.1745/2002, rămasă definitivă prin Decizia penală nr.549/25.01.2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală în dosarul nr.3982/2004 şi dispune ca inculpatul să execute în întregime această pedeapsă rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare alături de pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin prezenta sentinţă, deci inculpatul va executa în total 5 ani şi 6 luni închisoare. Admite acţiunea civilă formulată de partea civilă împotriva inculpatului şi în consecinţă: Obligă inculpatul să plătească părţii civile echivalentul în lei la data plăţii la cursul B.N.R. al sumei de 5.000 euro, cu titlu daune materiale. Obligă inculpatul să plătească statului suma de 1.200 lei, cu titlu cheltuieli judiciare avansate de stat. Obligă inculpatul să plătească persoanei vătămate suma de 3.100,02 lei, cu titlu cheltuieli judiciare efectuate de persoana vătămată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei sentinţei penale. Pronunţată în şedinţa publică azi 11.04.2018.
Hotarare 76/2018 din 11.04.2018amână pronunţarea la data de 11.04.2018
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.04.2018amână pronunţarea hotărârii judecătoresti la data de 04.04.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.03.2018administrare probe
Incheiere de sedinta din 31.01.2018administrare probe
Incheiere de sedinta din 22.11.2017audiat 2 martori
Incheiere de sedinta din 06.09.2017administrare probe
Incheiere de sedinta din 17.05.2017citare martori
Incheiere de sedinta din 01.03.2017cerere de amânare
Incheiere de sedinta din 14.12.2016raportat la protest
Incheiere de sedinta din 05.10.2016