B******* I***** M*****
PetentÎn temeiul art.140 ind.1 din Legea nr.302/2004, admite cererea de recunoaştere a unei hotărâri penale străine formulată de petentul Bătănoiu Iulian Marian. Recunoaşte sentinţa pronunţată la data de 19.02.2014 de Tribunalul Munchen în dos. nr. 811 Ds 233 Js 221940/13, definitivă, prin care petentul Bătănoiu Iulian Marian a fost condamnat la pedeapsa de 5 luni închisoare, cu suspendare condiţionată pe un termen de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire. Constată că petentul a fost arestat preventiv în acest dosar 62 de zile. În temeiul art.598 şi art.585 C.proc.pen., respinge - ca neîntemeiată - cererea de contopire a pedepsei astfel recunoscute cu pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată aceluiaşi petentului-condamnat prin sentinţa penală nr.24/10.04.2015 a Judecătoriei Balş, definitivă prin decizia penală nr.1716/23.12.2015 a Curţii de Apel Craiova. În temeiul art.275 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul avocatului din oficiu – în cuantum de 130 lei – va fi avansat din fondul special al M.J. Cu drept de contestaţie, în termen de 3 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09.03.2017.
Hotarare 514/2017 din 09.03.2017Amana pronuntarea la data de 09.03.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.03.2017Amana pronuntarea la data de 03.03.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.02.2017amana pronuntarea la data de 23.02.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.02.2017amana pronuntarea la data de 20.02.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.02.2017fata de lipsa raspunsului autoritatilor straine
Incheiere de sedinta din 15.12.2016Pentru a se efectua noi adrese.
Incheiere de sedinta din 17.11.2016În temeiul art.140 ind.1 şi art.142 al.2 din Legea nr.302/2004, respinge – ca neîntemeiată - excepţia de necompetenţă materială invocată de instanţă din oficiu. Acordă termen de judecată la data de 17.11.2016, cu citarea petentului. Emite o cerere de asistenţă judiciară internaţională către autoritatea competentă din Republica Federală Germania pentru se comunica hotărârea penală din 19.02.2014 a AG. Munchen, data rămânerii definitive şi perioada executată de condamnat în arest preventiv în cauza penală în care a fost emisă hotărârea. Cu drept de contestaţie, o dată cu fondul. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 20.10.2016.
Incheiere de sedinta din 20.10.2016