P******** D* P* L**** J********** G*****
ApelantB**** I***** A*****
Apelant InculpatD*** A****** D****
Parte vătămatăAdmite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi şi de inculpatul B**** I***** A***** împotriva Sentinţei penale nr.1294/23.06.2016, pronunţată de Judecătoria Galaţi în dosarul nr. 20732/233/2013. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată, numai în ceea ce priveşte latura penală a cauzei, înlăturând dispoziţiile privind schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârşite de inculpatul B**** I***** A*****, precum şi pe cele privind condamnarea inculpatului, şi, în rejudecare: În baza art. 386 alin. 1 Cod procedură penală, schimbă încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul B**** I***** A*****, după cum urmează: - din infrac?iunile de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) Cod penal 1969 raportat la art. 209 alin. (1) lit. e) şi g) Cod penal 1969 şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 279 alin. (1) Cod penal 1969, în infracţiunea de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 342 alin. (1) şi (3) Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal; - din infracţiunea de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (1) şi (3) Cod penal 1969, în infracţiunea de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1) şi (3) Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal. În noua încadrare juridică: Condamnă pe inculpatul B**** I***** A***** la pedeapsa de 1 (un) an ?i 6 (?ase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 342 alin. (1) şi (3) Cod penal, cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal, în ref. la art. 76 alin. 1 Cod penal ?i art. 5 Cod penal. În baza art. 67 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului B**** I***** A***** pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, pe o durată de 2 (doi) ani, după executarea pedepsei principale. Conform art. 65 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzută de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, pe durata executării pedepsei închisorii. Condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1) şi (3) Cod penal, cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal, în ref. la art. 76 alin. 1 Cod penal ?i art. 5 Cod penal. În baza art. 67 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului B**** I***** A***** pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, pe o durată de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei principale. Conform art. 65 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, pe durata executării pedepsei închisorii. În baza art. 39 alin. 1 lit. b) Cod penal, în referire la art. 38 alin. 1 Cod penal, contope?te pedepsele de 1 an ?i 6 luni închisoare ?i 2 ani închisoare, aplicate în prezenta cauză, adăugând la pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, un spor de 6 luni închisoare (1/3 din 1 an ?i 6 luni închisoare), astfel că inculpatul va executa pedeapsa de 2 ani ?i 6 luni închisoare. Potrivit art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 privind punerea în aplicare a Codului penal, în referire la art. 83 alin. 1 Cod penal din 1969, revocă beneficiul suspendării condi?ionate a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin sentin?a penală nr. 1693/12.10.2010, pronunţată de Judecătoria Galaţi, definitivă prin neapelare la data de 02.11.2010, ?i dispune executarea acesteia alăturat pedepsei rezultante aplicate prin prezenta, inculpatul B**** I***** A***** urmând să execute în final pedeapsa principală rezultantă de 3 ani ?i 6 luni închisoare. În temeiul art. 45 alin. 3 lit. (a) Cod penal, aplică inculpatului B**** I***** A***** pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) ?i b (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat) din Codul penal pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii. În temeiul art. 45 alin. 5 Cod penal, aplică inculpatului B**** I***** A***** pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a ?i b din Codul penal, pe durata executării pedepsei. În baza art. 72 alin. 1 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii, de 24 de ore, din data de 29.11.2011. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, care nu contravin prezentei decizii. În baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare efectuate în apel rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06.02.2017.
Hotarare 132/2017 din 06.02.2017Amână pronunţarea la data de 06.02.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.02.2017pentru imposibilitatea prezentării d-lui avocat Hagiu D.
Incheiere de sedinta din 17.01.2017pentru pregătirea apărării
Incheiere de sedinta din 06.12.2016pentru ca inculpatul să-şi angajeze apărător
Incheiere de sedinta din 10.11.2016