I** M* S********
CondamnatÎn temeiul art. 587 C.proc.pen. raportat la art. 59 din Codul Penal din 1969 cu aplicarea art. 5 C.pen., admite propunerea formulată de Comisia pentru acordarea liberării condiţionate din cadrul Penitenciarului Ploieşti. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului ION SEBASTIAN, din executarea pedepsei de 9 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1249/2012 a Judecătoriei Moreni (M.E.P.I. nr. 1424/2012). I se atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art. 61 Cod penal din 1969, privind efectele liberării condiţionate, pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat. În temeiul art. 275 alin.6 C.proc.pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnat, în sumă de 130 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. În temeiul art. 275 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contesta?ie în termen de 3 zile de la comunicare, în temeiul art. 587 alin. 3 C.proc.pen. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27.09.2016.
Hotarare 2147/2016 din 27.09.2016