B******** E****
Intimat PârâtI********* P********** M*********** B******** - C****** M*********** B******** P***** A******** L**** N**********
Intimat PârâtA********** N******** P***** R********** P*************
Recurent ReclamantAdmite recursul declarat împotriva sentinţei nr. 949/12.02.2016. Casează în parte sentinţa recurată şi rejudecând: Admite excepţia prematurităţii şi respinge ca prematur formulate capetele de cerere având ca obiect validarea hotărârii şi acordarea despăgubirilor. Menţine dispoziţia privind obligarea pârâtei ca, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sentinţei, să emită o hotărâre prin care să soluţioneze cererea reclamantei de acordare a despăgubirilor. Admite recursul declarat împotriva sentinţei nr. 3858/13.06.2016. Casează în tot sentinţa recurată şi rejudecând: Admite cererea. Lămureşte dispozitivul sentinţei nr. 949/12.02.2016 pronunţate de către Tribunalul Bucureşti-Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 20777/3/2015, în sensul că pârâta obligată să emită o hotărâre prin care să soluţioneze cererea reclamantei de acordare a despăgubirilor este Comisia mun. Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, a Legii nr. 290/2003 şi a Legii nr. 393/2006. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20 martie 2017.
Hotarare 1277/2017 din 20.03.2017