T**** N****** R***
PetentAdmite cererea formulată de petentul TABAC NICOLAE-RAUL , şi, în consecinţă: În temeiul art. 86 din Codul penal din 1969, art.529 şi următoarele Cod procedură penală, constată că a intervenit reabilitarea de drept a petentului cu privire la următoarea condamnare, înscrisă în fişa de cazier judiciar a acestuia : - 1 (un) an şi 6 ( şase) luni închisoare , aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă, prev. şi ped. de art. 182 alin. 2 Cod penal( din 1969), cu aplicarea art. 74, art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal, art. 75 alin. 1 lit. a Cod penal (comisă la data de 29.07.2007), cu privire la care ,în temeiul art.81, art. 82 Cod penal( din 1969), s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 3( trei) ani şi 6(şase) luni, pedeapsă aplicată prin sentinţa penală nr. 25/08.02.2010,pronunţată în dosarul nr. 128/195/2009,definitivă la data de 10.02.2011,prin decizia penală nr. 161/2011 a Curţii de Apel Alba Iulia. Dispune efectuarea cuvenitelor menţiuni, în sensul celor de mai sus, în fişa de cazier judiciar a petentului şi pe originalul sentinţelor penale sus-menţionate, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În temeiul art.275 alin.3 Cod procedură penală , cheltuielile judiciare avansate de stat , în sumă de 20 lei rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 31 octombrie 2016.
Hotarare 103/2016 din 31.10.2016