Dosar 2101/122/2016 din 28.11.2016

infracţiuni la alte legi speciale


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2101/122/2016
Data dosar:
28.11.2016
Instanta:
Tribunalul Giurgiu
Departament:
SECŢIA PENALĂ - cauze generale
Obiect:
infracţiuni la alte legi speciale
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 14.02.2018 la ora 09:00

    Complet: PFGMC2
  • Condamnare

    În baza art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011 cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod Penal, art. 374 Cod procedură penală şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul S*** F******** T******, la pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „operaţiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive, în formă continuată”, (faptele din data de 29.06.2016 şi 07.07.2016 ). În baza art. 67 şi art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, ce se va executa numai în situaţia în care pedeapsa închisorii va deveni executabilă. Face aplicarea art.68 alin.1 lit. b Cod penal, pentru inculpat. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. Încredinţează supravegherea inculpatului Serviciului de Probaţiune Giurgiu. În baza art. 93 alin. (1) Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Giurgiu, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 Cod Penal, impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Giurgiu sau la Episcopia Giurgiu (cu unităţile subordonate) pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal. În baza art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011 cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod Penal, art. 374 Cod procedură penală şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul B**** L*** I**, la pedeapsa de 1o (zece) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „operaţiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive, în formă continuată”, (faptele din data de 03.09.2015 şi 09.12.2015). În baza art. 67 şi art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, ce se va executa numai în situaţia în care pedeapsa închisorii va deveni executabilă. Face aplicarea art.68 alin.1 lit. b Cod penal, pentru inculpat. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. Încredinţează supravegherea inculpatului Serviciului de Probaţiune Giurgiu. În baza art. 93 alin. (1) Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Giurgiu, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 Cod Penal, impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Giurgiu sau la Episcopia Giurgiu (cu unităţile subordonate) pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal. În baza art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011 cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod Penal, art. 374 Cod procedură penală şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul C***** M***** M*****, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „operaţiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive, în formă continuată”, (faptele din data de 03.04.2015, 11.12.2015, 13.12.2015 şi 07.07.2016). În baza art. 67 şi art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, ce se va executa numai în situaţia în care pedeapsa închisorii va deveni executabilă. Face aplicarea art.68 alin.1 lit. b Cod penal, pentru inculpat. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. Încredinţează supravegherea inculpatului Serviciului de Probaţiune Giurgiu. În baza art. 93 alin. (1) Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Giurgiu, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 Cod Penal, impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Giurgiu sau la Episcopia Giurgiu (cu unităţile subordonate) pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal. În baza art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011 cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod Penal, art. 374 Cod procedură penală şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpata C***** V***, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011 cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „operaţiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive, în formă continuată”, (faptele din data de 29.12.2015, 08.01.2016, 11.01.2016, 07.07.2016 ). În baza art. 67 şi art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, ce se va executa numai în situaţia în care pedeapsa închisorii va deveni executabilă. Face aplicarea art.68 alin.1 lit. b Cod penal, pentru inculpat. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. Încredinţează supravegherea inculpatului Serviciului de Probaţiune Giurgiu. În baza art. 93 alin. (1) Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Giurgiu, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 Cod Penal, impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Giurgiu sau la Episcopia Giurgiu (cu unităţile subordonate) pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal. În baza art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011 cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod Penal, art. 374 Cod procedură penală şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul Ciungu Mădălin, la pedeapsa de 10 (zece luni) închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „operaţiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive, în formă continuată”, (faptele din datele de 08.12.2015, 06.05.2016 şi 07.07.2016 ). În baza art. 67 şi art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, ce se va executa numai în situaţia în care pedeapsa închisorii va deveni executabilă. Face aplicarea art.68 alin.1 lit. b Cod penal, pentru inculpat. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. Încredinţează supravegherea inculpatului Serviciului de Probaţiune Giurgiu. În baza art. 93 alin. (1) Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Giurgiu, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 Cod Penal, impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Giurgiu sau la Episcopia Giurgiu (cu unităţile subordonate) pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal. În baza art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011 cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod Penal, art. 374 Cod procedură penală şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpata Stan Ionela, la pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „operaţiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive, în formă continuată”, (faptele din data de 22.12.2015 şi 07.07.2016). În baza art. 67 şi art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, ce se va executa numai în situaţia în care pedeapsa închisorii va deveni executabilă. Face aplicarea art.68 alin.1 lit. b Cod penal, pentru inculpat. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. Încredinţează supravegherea inculpatului Serviciului de Probaţiune Giurgiu. În baza art. 93 alin. (1) Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Giurgiu, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 Cod Penal, impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Giurgiu sau la Episcopia Giurgiu (cu unităţile subordonate) pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal. În baza art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011 cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod Penal, art. 374 Cod procedură penală şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe G******* M***** C*******, la pedeapsa de 1 (un) an şi 2 (două) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „operaţiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive, în formă continuată”, (faptele din data de 29.06.2016, 07.07.2016, 03.09.2015, 09.12.2015, 11.12.2015, 13.12.2015, 08.12.2015, 06.05.2016, 29.12.2015, 08.01.2016, 11.01.2016 şi 07.07.2016). În baza art. 67 şi art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, ce se va executa numai în situaţia în care pedeapsa închisorii va deveni executabilă. Face aplicarea art.68 alin.1 lit. b Cod penal, pentru inculpat. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. Încredinţează supravegherea inculpatului Serviciului de Probaţiune Giurgiu. În baza art. 93 alin. (1) Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Giurgiu, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 Cod Penal, impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Giurgiu sau la Episcopia Giurgiu (cu unităţile subordonate) pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal. În baza art. 72 Cod penal, deduce din pedepsele aplicate fiecăruia dintre inculpaţii Stan Ionela, B**** L*** I**, C***** M***** M*****, C***** V***, Ciungu Mădălin, S*** F******** T******, durata reţinerii de 24 de ore de la 07.07.2016 la 08.07.2016. În baza art. 112 lit. f Cod penal, confiscă, cu păstrarea de contraprobe, cantitatea de 26,29 grame fragmente vegetale, rămasă după efectuarea testelor de laborator, depusă la Camera de Corpuri Delicte a I.G.P.R. – D.C.J.S.E.O. conform dovezii seria H nr. 0164834/20.05.2015, cantitatea de 10,14 grame fragmente vegetale, rămasă după efectuarea testelor de laborator, depusă la Camera de Corpuri Delicte a I.G.P.R. – D.C.J.S.E.O. conform dovezii seria H nr. 0164831/19.05.2015, cantitatea de 0,65 grame fragmente vegetale, rămasă după efectuarea testelor de laborator, depusă la Camera de Corpuri Delicte a I.G.P.R. – D.C.J.S.E.O. conform dovezii seria H nr. 0000254/23.08.2016, cantităţile de 6,29 grame fragmente vegetale (proba 1), 0,69 grame fragmente vegetale (proba 2) şi 4,40 grame fragmente vegetale (proba 3a) rămase din probe după efectuarea testelor de laborator, depuse la Camera de Corpuri Delicte a I.G.P.R. – D.C.J.S.E.O. conform dovezii seria H nr. 0000255/23.08.2016, Menţine sechestrul asigurator institut asupra sumei de 1860 lei prin ordonanţa din data de 11.07.2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Giurgiu, în vederea garantării cheltuielilor judiciare, sumă ce aparţine inculpatului S*** F******** T******, consemnată la CEC Bank conform recipisei de consemnare nr. 421652/1din 11.07.2016 până la soluţionarea definitivă a cauzei. În baza art. 274 alin. 2 Cod procedură penală, obligă inculpaţii la plata a câte 2000 lei fiecare (1500 lei pentru fiecare inculpat în faza de urmărire penală), cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14.02.2018.

    Hotarare 64/2018 din 14.02.2018
  • Sedinta din data de 12.02.2018 la ora 09:00

    Complet: PFGMC2
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 14.02.2018.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.02.2018
  • Sedinta din data de 05.02.2018 la ora 09:00

    Complet: PFGMC2
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 12.02.2018.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.02.2018
  • Sedinta din data de 22.01.2018 la ora 09:00

    Complet: PFGMC2
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 05.02.2018.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.01.2018
  • Sedinta din data de 28.12.2017 la ora 09:00

    Complet: PFGMC2
  • Repus pe rol

    Repune cauza pe rol în vederea înaintării fişelor de cazier judiciar actualizate privind pe inculpaţii din cauză. Adresă I.P.J Giurgiu pentru a înainta fişele de cazier judiciar privind pe inculpaţii din cauză. Fixează termen de judecată la data de 22.01.2018, pentru când se citează inculpaţii din cauză . Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28.12.2017.

    Incheiere de sedinta din 28.12.2017
  • Sedinta din data de 21.12.2017 la ora 11:00

    Complet: PFGMC2
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 28.12.2017 pentru a se depune note scrise.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.12.2017
  • Sedinta din data de 04.12.2017 la ora 12:30

    Complet: PFGMC2
  • Amână cauza

    Amână cauza şi acordă un nou termen de judecată la data de 21.12.2017, ora 11:00 faţă de lipsa inculpatului B**** L*** I**.

    Incheiere de sedinta din 04.12.2017
  • Sedinta din data de 23.10.2017 la ora 12:30

    Complet: PFGMC2
  • Amână cauza

    Amână cauza şi acordă un nou termen de judecată la data de 04.12.2017, ora 12:30 pentru imposibilitate de prezentare apărător ales pentru inculpaţii C***** M***** M*****, C***** V***, Ciungu Mădălin.

    Incheiere de sedinta din 23.10.2017
  • Sedinta din data de 11.09.2017 la ora 09:00

    Complet: PFGMC2
  • Amână cauza

    Amână cauza şi acordă un nou termen de judecată la data de 23.10.2017, ora 12.30 faţă de cererea formulată de apărătorul ales al inculpatului B**** L*** I**.

    Incheiere de sedinta din 11.09.2017
  • Sedinta din data de 26.06.2017 la ora 09:00

    Complet: PFGMC2
  • Amână cauza

    Amână cauza şi acordă un nou termen de judecată la data de 11.09.2017 faţă de cererile formulate de inculpaţii S*** F******** T******, B**** L*** I** în vederea angajării unui apărător.

    Incheiere de sedinta din 26.06.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD