Dosar 21046/271/2014 din 31.10.2016

acţiune în constatare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 21046/271/2014
Data dosar:
31.10.2016
Instanta:
Tribunalul Bihor
Departament:
Secţia a II-a Civila
Obiect:
acţiune în constatare
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 25.04.2017 la ora 09:00

    Complet: Apel 5
  • Admitere apel

    Admite ca fondate apelurile formulate de apelantele BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ şi S******** S*** în contradictoriu cu intimaţii S****** A**** şi STRANIS MIRCEA împotriva Sentinţei civile nr. 6150/20.09.2016 pronunţată de Judecătoria Oradea pe care o schimbă în parte în sensul că respinge în întregime acţiunea formulată de reclamanta S****** A****, în contradictoriu cu pârâţii BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A. şi S******** S***, respectiv respinge în întregime cererea de intervenţie formulată de intervenient STRANIS MIRCEA în contradictoriu cu pârâţii BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A. şi S******** S***. Obligă intimaţii S****** A**** şi STRANIS MIRCEA, în solidar, la plata către apelanta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A. a sumei de 1500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 25.04.2017.

    Hotarare 431/2017 din 25.04.2017
  • Sedinta din data de 18.04.2017 la ora 09:00

    Complet: Apel 5
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea hotărârii pentru data de 25.04.2017.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.04.2017
  • Sedinta din data de 21.02.2017 la ora 09:00

    Complet: Apel 5
  • Amână cauza

    pentru a se face dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 124,5 lei de către Secapital

    Incheiere de sedinta din 21.02.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD