D******* P******
PetentÎn temeiul art. 585 alin. 1 lit. D C.pr.pen., admite cererea de modificare a pedepsei formulată de către petentul DRĂGHICI PETRICĂ. Constată că următoarele fapte comise de către petent constituie acte materiale ce intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni de contrabandă, săvârşită în formă continuată, prevăzută de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cp: - fapta din data de 17.02.2015, pentru care petentul a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an şi 4 luni închisoare, prin s.p. nr. 456/2015 a Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti (def. prin d.p. nr. 132/28.01.2016 a CAB – Secţia a II-a penală); - fapta din data de 05.03.2015, pentru care petentul a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an şi 8 luni închisoare, prin s.p. nr. 182/2015 a Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti (def. prin d.p. nr. 956/09.07.2015 a CAB – Secţia I penală). În temeiul art. 37 Cp, stabileşte pentru infracţiunea continuată săvârşită de către petent pedeapsa principală de 1 an şi 8 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b C.pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii, precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., pe perioada executării pedepsei principale. Menţine revocarea liberării condiţionate din executarea pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 737/08.10.2013 a Tribunalului Bucureşti- Secţia a II-a penală (definitivă prin decizia penală nr. 9/14.02.2014 a Curţii de Apel Bucureşti- Secţia a II-a penală) – astfel cum s-a dispus prin cele două hotărâri mai sus arătate - şi dispune executarea restului de 375 zile închisoare, pe care, conform art. 43 alin. 1 C.pen., îl adaugă la pedeapsa din prezenta cauză, inculpatul urmând să execute, în total, pedeapsa principală de 1 an 8 luni şi 375 zile închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b C.pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii, precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., pe perioada executării pedepsei principale. În baza art. 40 alin. 3 şi a art. 72 C.pen., deduce din durata pedepsei rezultante aplicate, durata măsurilor preventive şi partea din pedeapsă executată – respectiv de la 05.03.2015 la zi. Menţine măsura de siguranţă a confiscării de la petent a 498 pachete de ţigări, precum şi măsura de siguranţă a confiscării extinse a sumei de 198 lei - aplicată prin s.p. nr. 456/2015 a Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, mai sus arătată. Menţine măsura de siguranţă a confiscării de la petent a 29.020 de ţigarete - aplicată prin s.p. nr. 182/2015 a Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, mai sus arătată. Anulează mandatele de executare a pedepsei închisorii emise în baza celor două hotărâri în discuţie. Dispune emiterea unui nou mandat de executare, conform celor dispuse prin prezenta hotărâre - la rămânerea definitivă a acesteia. În baza art. 275 al. 3 Cpp, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia - din care suma de 130 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, urmează a fi avansată din fondul special al MJ în favoarea Baroului Bucureşti. Cu drept de contestaţie, în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică.
Hotarare 997/2016 din 03.05.2016Amână pronunţarea la data de 03.05.2016.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.04.2016Amână pronunţarea la data de 29.04.2016.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.04.2016Amână pronunţarea la data de 15.04.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 31.03.2016