Dosar 2119/86/2016 din 18.05.2016

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2119/86/2016
Data dosar:
18.05.2016
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.09.2016 la ora 9:00

    Complet: C4F LM civil
  • Admite cererea

    Admite cererea având ca obiect drepturi băneşti, formulată de reclamanţii C***** N***, C*** M*******, T*** V******, M******* S*****, U*** I***, TRIFAN ANGELA, IHNATIUC MIRCEA, SCHIPOR ANAMARIA, MAROCICO GEORGETA şi UNGUREAN STELA, toţi prin reprezentant legal ALIANŢA SINDICATELOR DIN ÎNVĂŢĂMÂNT –SUCEAVA, în contradictoriu cu pârâta ŞCOALA GIMNAZIALĂ ULMA, jud. Suceava. Obligă pârâta să plătească reclamanţilor contravaloarea orelor de educaţie fizică predate peste norma didactică începând cu data 18.05.2013 şi până la data pronunţării prezentei hotărâri, sume actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi dobânda legală aferentă, calculate de la data scadenţei dreptului salarial şi până la data plăţii efective. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Arhiva Secţiei I Civilă a Tribunalului Suceava. Pronunţată în şedinţa publică din 12 septembrie 2016.

    Hotarare 961/2016 din 12.09.2016

Flux dosar


Actualizare GRPD