Ţ****** I**
InculpatCondamnă inculpatul Ţ****** I**, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 al. 1 C. pen., cu aplicarea art. 396 al. 10 C. pr. pen., la pedeapsa de 8 luni închisoare. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 al. 1 C. pen., obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Brăila la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 al. 2 lit. a C. pen., impune inculpatului să execute obligaţia de a urma un curs de calificare profesională. În baza art. 93 al. 3 C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Consiliului Local Ianca, pe o perioadă de 60 de zile. În baza art. 91 al. 4 C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. În temeiul art. 274 al. 1 C. pr. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care 250 lei către Ministerul Public şi 150 lei către Ministerul Justiţiei. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 29.09.2016.
Hotarare 1258/2016 din 29.09.2016Amână pronunţarea pentru data de 29.09.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.09.2016Amână judecarea cauzei pentru data de 15.09.2016.
Incheiere de sedinta din 16.06.2016