S* S***** M** C********** S**
PetentI************ T********* D* M**** A****
IntimatRespinge ca neîntemeiată plângerea contravenţională formulată de petenta S* S***** M** C********** S**, cu sediul în ...., împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei seria AG nr.21792 încheiat la data de 07.11.2016, în contradictoriu cu intimatul ITM Argeş, cu sediul în Piteşti, Bd.Republicii, nr.11, judeţul Argeş. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată conform art.396 alin.2 NCPC, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 01.11.2017.
Hotarare 9292/2017 din 01.11.2017Amână pronunţarea în cauză la data de 01 noiembrie 2017, urmând a face aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. 2 C.P.C., respectiv prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 octombrie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.10.2017Dispune citarea martorului Popa Vicenţiu Dumitru, încuviinţat petentei, cu mandat de aducere. Amână judecarea cauzei şi acordă un nou termen de judecată la data de 25.10.2017, Complet C3-4, sala 1, ora 10:00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Septembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 20.09.2017Încuviinţează pentru petent proba cu înscrisuri şi proba testimonială în cadrul căreia să fie audiaţi martorii Uţică Nicoleta Georgiana, Oprescu Marius, Popa Vicenţiu Dumitru şi Traian Gheorghe. Încuviinţează pentru intimat proba cu înscrisuri. Pune în vedere petentei să prezinte pe martorii Uţică Nicoleta Georgiana, Oprescu Marius, Popa Vicenţiu Dumitru şi Traian Gheorghe necitaţi, având în vedere neindicarea adreselor. Amână judecarea cauzei şi acordă un nou termen de judecată la data de 20.09.2017, Complet C3-4, sala 1, ora 10:00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Iunie 2017
Incheiere de sedinta din 14.06.2017