C******** L**** A* M*********** B*******
PârâtL***** T********* S****** "****** M***** B*******
PârâtI************ Ş***** J******* B**************
PârâtP***** D******
ReclamantAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor IŞJ BN şi CLB şi, în consecinţă respinge acţiunea civilă formulată de reclamanta PD în contradictoriu cu aceşti pârâţi pentru lipsa calităţii procesuale pasive. Respinge ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de reclamanta PD împotriva pârâtului LTS „SM” B Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de exercitare a căii de apel se depune la Tribunalul Bistriţa-Năsăud. Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 aprilie 2017.
Hotarare 597/2017 din 24.04.2017Pentru comunicarea notelor scrise cu pârâţii.
Incheiere de sedinta din 20.03.2017Dispune repunerea cauzei pe rol şi redeschiderea dezbaterilor în vederea efectuării unei adrese către unitatea de învăţământ pârâtă.Stabileşte termen pentru data de 20 martie 2017. Se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţa publică din data de 16.02.2017.
Incheiere de sedinta din 16.02.2017Amânat pronunţarea la data de 16.02.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.02.2017