E*** D********** B**** S*
ReclamantH******** S**
PârâtAdmite cererea de valoare redusă precizată, formulată de reclamanta E-DISTRIBU?IE BANAT S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. HIDROPLUS S.R.L. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 9.653,39 lei, reprezentând contravaloare prejudiciu. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 200 lei, lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Timişoara. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 13.04.2017.
4810/2017 din 13.04.2017Amână pronunţarea la data de 13.04.2017 când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.03.2017Având în vedere dispoziţiile art. 19 raportat la art. 214 C.proc.civ. apreciind că se impune amânarea cauzei pentru respectarea principiului continuităţii şi nemijlocirii acordă termen la data de 29.03.2017.
Incheiere de sedinta din 27.02.2017