B** N***** T*****
PetentS* A******** S**
CreditorAdmite cererea formulată de petentul Biroul Executorului Judecătoresc Neamţu Teodor, Încuviinţează executarea silită în dosarul execuţional nr. 59/2016 al B.E.J. Neamţu Teodor, împotriva debitorului SC ROMSTYLE MEGATRUST SRL, la cererea creditorului S* A******** S**. Autorizează creditorul să treacă la executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 10856/2015 pronunţată de Judecătoria Cluj Napoca în dosarul nr. 8390/211/2015, definitivă, pentru recuperarea sumei de 14.686,78 lei reprezentând debit restant, penalităţi de întârziere şi cheltuieli de judecată, conform sentinţei, la care se adaugă cheltuielile de executare calculate pe parcursul procedurii execuţionale, până la recuperarea integrală a creanţei, urmând ca executarea silită să se efectueze prin oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, cu respectarea dispoziţiilor art. 652 alin. (1) – (4) C. proc. civ. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din data de 07.04.2016.
Incheiere de executare silita 928/2016 din 07.04.2016