V**** C****
IntimatAdmite sesizarea formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi în consecinţă, în baza art. 154 alin. 6 lit. a din Legea 302/2004 dispune recunoaşterea şi executarea pedepsei închisorii în cuantum de 1 an (365 zile), aplicată condamnatului V.C., prin hotărârea 1 Fk.B.7/32012 din 15 mai 2013 a Tribunalului Districtual Kiskoros şi a pedepsei de 2 ani închisoare ( 730 zile), aplicată aceluiaşi petent de către Judecătoria Zonei Limitrofe Buda.prin Sentinţa nr. 7.B.205/2015. Dispune transferarea persoanei condamnate V.C. în vederea executării pedepsei de 730 +365 ( 1095 ) zile într-un penitenciar din România, respectând felul şi durata acesteia, astfel cum a fost stabilită de instanţa străină, sub condiţia respectării regulii specialităţii prev. de art. 157 din Legea nr. 302/200. Deduce din pedeapsa aplicată timpul executat conform art. 73 Cod penal, respectiv reţinerea şi arestul preventiv din din 17 iunie 2015 la zi. Stabileşte în favoarea avocat V.B.D. suma de 400 lei onorariu apărător oficiu ce se va achita din FMJ. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare cu persoana condamnată V.C. şi de la pronunţare cu procurorul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 25 februarie 2016.
Hotarare 26/2016 din 25.02.2016