T***** M*****
InculpatT***** M****** C*****
Parte vătămatăCondamnă pe inculpatul Ţentea Marian la pedeapsa de 1.800 lei amendă penală (180 de zile amendă, cuantumul unei zile amendă fiind de 10 de lei) pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie prev. de art. 378 al.1 lit.c C.p. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 C.p. privitoare la cazurile ce atrag înlocuirea pedepsei amenzii penale cu pedeapsa închisorii. În baza art.274 al.1 C.p.p. obligă inculpat la plata sumei de 800 lei reprezentând cheltuielile judiciare către stat, din care 300 lei reprezintă cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale iar onorariile pentru avocaţii din oficiu desemnaţi în baza împuternicirilor avocaţiale nr 1222/2017 în cuantum de 195 lei şi nr 38/2018 în cuantum de 260 lei se achită din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Iunie 2018.
Hotarare 944/2018 din 19.06.2018În baza art. 283 alin. 1 lit. b teza a II-a C.p.p. aplică amenda judiciară în cuantum de 500 lei sefului Secţiei de Poliţie Rurală 5 Călineşti pentru neexecutarea mandatelor de aducere emise pe numele inculpatului T***** M*****. Emiterea unei adrese împreună cu copia prezentei încheieri către IPJ Argeş – Serviciul Resurse Umane pentru a comunica numele şi datele de identificare ale persoanei amendate. Revine cu mandat de aducere pe numele inculpatului, cu însoţitor, potrivit art. 265 Cpp. Amână judecarea cauzei la data de 19.06.2018, în raport de faptul că apărătorul inculpatului nu se poate prezenta la judecată la data de 26.06.2018. Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare în ceea ce priveşte amenda judiciară aplicată şi cu drept de apel odată cu fondul privind celelalte dispoziţii ale instanţei. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Mai 2018 .
Incheiere de sedinta din 22.05.2018Încuviinţează cererea formulată de apărătorul inculpatului şi acordă un nou termen de judecată pentru imposibilitatea obiectivă a acestuia de a se prezenta la instanţă. În temeiul art. 265 Cpp revine cu mandat de aducere cu însoţitor pe numele inculpatului. Amână judecarea cauzei la data de 22.05.2018 . Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Aprilie 2018 .
Incheiere de sedinta din 17.04.2018Acordă un nou termen de judecată în vederea prezentării în instanţă a inculpatului. În temeiul art. 265 Cpp revine cu mandat de aducere cu însoţitor pe numele inculpatului cu menţiunea aplicării unei amenzi judiciare în caz de neexecutare a mandatului conform art. 283 alin 1 lit b Cpp. Amână judecarea cauzei la data de 17.04.2018 . Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Martie 2018 .
Incheiere de sedinta din 06.03.2018Acordă un nou termen de judecată în vederea prezentării în instanţă a inculpatului. În temeiul art. 265 Cpp emite mandat de aducere pe numele inculpatului. Amână judecarea cauzei la data de 06.03.2018 . Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Ianuarie 2018 .
Incheiere de sedinta din 23.01.2018Emite adresă către Baroul Argeş pentru desemnarea unui apărător din oficiu pentru inculpat. Amână judecarea cauzei la data de 23.01.2018. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Noiembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 14.11.2017Emite adresă către Direcţia Judeţeană pentru Evidenţa Persoanelor Argeş pentru a se comunica dacă inculpatul şi-a schimbat domiciliul sau figurează cu reşedinţă . Citează inculpatul la domiciliile cunoscute şi prin afişarea citaţiei la sediul instanţei. În temeiul art. 265 Cpp emite mandat de aducere pe numele inculpatului. Amână judecarea cauzei la data de 14.11.2017. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Octombrie 2017 .
Incheiere de sedinta din 17.10.2017Acordă un nou termen de judecată pentru lipsa părţilor. Citează persoana vătămată cu menţiunea de a se prezenta în instanţă la termenul ce se va acorda. În temeiul art. 265 Cpp emite mandat de aducere pe numele inculpatului. Amână judecarea cauzei la data de 17.10.2017. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Septembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 12.09.2017În conformitate cu dispoziţiile art.50 din Legea nr.304/2004, privind organizarea judiciară şi art. şi art. 17 alin.1 coroborat cu art. 16 alin.1 lit. j din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti, pentru ca activitatea judecătorului să se desfăşoare în condiţiile de normalitate, echilibru şi reala independenţă, acordă termen la 12.09.2017. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Iunie 2017.
Incheiere de sedinta din 13.06.2017A se efectua menţiunea corespunzătoare în concepta încheierii de şedinţă, în sensul că inculpatul are termen în cunoştinţă. Emite adresă către Direcţia Judeţeană pentru Evidenţa Persoanelor Argeş pentru a se indica domiciliul actual al inculpatului precum şi pentru a se preciza daca figurează în evidenţe cu reşedinţă. Citarea acestuia prin afişarea citaţiei la uşa instanţei. Emite adresă către IPJ Argeş pentru a se înainta fişa de cazier judiciar a inculpatului. Amână judecarea cauzei la data de 13.06.2017. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Mai 2017.
Incheiere de sedinta din 09.05.2017Dispune emiterea unei adrese către Barou pentru desemnarea unui apărător din oficiu pentru aceasta, precum şi reluarea procedurii de citare cu inculpatul, cu mandat de aducere. Amână judecarea cauzei la data de 09.05.2017. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Aprilie 2017.
Incheiere de sedinta din 04.04.2017