Dosar 2143/187/2016 din 16.09.2016

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2143/187/2016
Data dosar:
16.09.2016
Instanta:
Judecătoria Beiuș
Departament:
Judecătoria Beiuş
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 06.12.2016 la ora 09:00

    Complet: Civil 6
  • Admite cererea

    Admite cererea formulată şi precizată de către reclamanta S.C. SOLCETA S.A în contradictoriu cu pârâtul C*** A*****. Obligă pârâtul să plătească în favoarea reclamantei suma de 574,58 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de salubrizare prestate de reclamantă pentru pârâtă în perioada 01.07.2010-31.07.2016. Obligă pârâtul să plătească în favoarea reclamantei penalităţi de întârziere, calculate asupra sumelor cuprinse sub formă de debit în fiecare factură emisă în perioada mai sus indicată, începând cu prima zi după data scadenţei facturilor (30 de zile de la data emiterii) şi până la data plăţii efective, fără a depăşi însă cuantumul sumei asupra cărora sunt calculate/valoarea facturii. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cale de atac care se depune la Judecătoria Beiuş. Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 decembrie 2016.

    Hotarare 1252/2016 din 06.12.2016

Flux dosar


Actualizare GRPD