C********** V*****
InculpatÎn baza art. 396 alin. 1, alin. 4 şi alin. 10 C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. stabileşte în sarcina inculpatului C********** V*****, pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. 1 din C. pen. (faptă săvârşită la data de 04.01.2016). În baza art. 83 C. pen., amână aplicarea pedepsei închisorii astfel stabilită, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani stabilit în condiţiile art. 82 C. pen., ce urmează a se calcula de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. 1 C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bacău, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 86 alin. 1 C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c) – e) se comunică Serviciului de Probaţiune Bacău. În temeiul art. 90 alin. 1 C. pen. inculpatului nu i se mai aplică pedeapsa şi nu este supus niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar putea decurge din infracţiunea săvârşită, dacă nu a săvârşit din nou o infracţiune până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea amânării şi nu s-a descoperit o cauză de anulare. Potrivit art. 404 alin. 3 C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 88 C. pen., în sensul revocării amânării aplicării pedepsei în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere, a obligaţiilor impuse sau în cazul săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 300 lei aferentă fazei de urmărire penală, iar suma de 400 lei aferentă judecăţii. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.09.2017.
Hotarare 1323/2017 din 18.09.2017