V**** M*****
ContestatorS*** E****** C***** L******
IntimatAdmite excepţia netimbrării acţiunii şi în consecinţă anulează ca netimbrată contestaţia la executare formulată de contestatorul V**** M*****, cu domiciliul în ..., în contradictoriu cu intimata S*** E****** C***** L******, cu sediul în .... Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată conform art.396 alin.2 NCPC, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 05.10.2017.
Hotarare 8279/2017 din 05.10.2017Amână pronunţarea în cauză la data de 05 octombrie 2017, urmând a face aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. 2 C.P.C., respectiv prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 septembrie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.09.2017Constată faptul că nu a trecut termenul pentru a se formula cerere de reexaminare ( de 5 zile de la comunicare) împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de acordare a ajutorului public judiciar, cerere formulată de către contestator, astfel că amână judecarea cauzei, menţinând obligaţiile stabilite în sarcina părţii contestatoare, în sensul de a achita taxă judiciară de timbru în cuantum de 724 lei – pentru capătul de contestaţie la executare şi de 50 de lei – pentru capătul de suspendare executare silită. Pune în vedere contestatorului, prin apărător, să depună la dosar dovada achitării unei cauţiuni în cuantum de 1119 lei, potr. art. 719 C.P.C., întrucât această sumă nu face obiectul cererii de acordare a ajutorului public judiciar. Prorogă discutarea capătului de cerere privind suspendarea executării silite la următorul termen de judecată. Dispune emiterea unei adrese către BEJ Moromete Constantin pentru a înainta dosarul de executare silită nr. 598/2016, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, punând în vedere părţii contestatoare, prin apărător, să achite costurile legate de xerocopiere. Amână judecarea cauzei şi acordă un nou termen de judecată la data de 27.09.2017, termen acordat la solicitarea apărătorului contestatorului, complet C3-4, sala 1, ora 10:00, pentru când se citează intimata, contestatorul având termen în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Iunie 2017
Incheiere de sedinta din 21.06.2017În vederea soluţionării cererii formulate de către partea contestatoare, prin care solicită acordarea ajutorului public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru, în temeiul dispoziţiilor prevăzute de art. 97 alin.1 din R.O.I. 1375/17.12.2015 dispune formarea unui dosar asociat şi fixează termen de judecată în data de 24.05.2017, cameră de consiliu, fără citare. În baza art. 719 C.P.C. pune în vedere părţii contestatoare, prin apărător, să depună la dosar dovada achitării unei cauţiuni în cuantum de 1119 lei, pentru soluţionarea capătului privind suspendarea executării silite. Amână judecarea cauzei şi acordă un nou termen de judecată la data de 21.06.2017, Complet C3-4, sala 1, ora 10:00, pentru când se citează intimata, contestatorul având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Mai 2017.
Incheiere de sedinta din 17.05.2017