E****** E***** S*** P*** L********* J******* C** F***** G******* - C** 1******** P*** R*********** L****
DebitorA************ J******** A F********* P****** B***** P*** R*********** L**** T****** N*****
CreditorÎn temeiul art.174 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune închiderea procedurii insolvenţei debitorului SC ELECTRO EXPERT SRL şi radierea acestuia din registrul comerţului. În temeiul art.179 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune notificarea prezentei sentinţe direcţiei regionale sau, după caz, administraţiei judeţene a finanţelor publice şi oficiului registrului comerţului unde debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii. Aceasta va fi notificată şi tuturor creditorilor, prin publicare în BPI. Stabileşte onorariul final al lichidatorului judiciar CII FLOROI GHORGHE la suma totală de 2.250 lei. Autorizează creditorii să procedeze la punerea în executare sentinţa civilă pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr. 2105/62/2016/a1. Executorie. Cu drept de apel în 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18.10.2017.
Hotarare 1150/2017 din 18.10.2017Pentru a rămâne definitivă sentinţa pronunţată asupra acţiunii privind angajarea răspunderii administratorului, stabileşte termen la data de 18.10.2017, sala T4, ora 8:30.
Incheiere de sedinta din 14.06.2017Pentru soluţionarea acţiunii privind angajarea răspunderii administratorului ce face obiectul dosarului asociat nr. 2150/62/2016/a1, stabileşte termen la data de 14.06.2017, sala T4, ora 8:30.
Incheiere de sedinta din 22.03.2017Pentru comunicarea şi publicarea raportului final de activitate în BPI, soluţionarea eventualelor obiecţiuni la acest raport şi discutarea propunerii de închidere a procedurii, acordă termen la data de 22.03.2017, sala T4, ora 8,30.
Incheiere de sedinta din 22.02.2017Pentru continuarea procedurii, formularea de propuneri în acest sens, precum şi pentru ca lichidatorul să facă dovada îndeplinirii atribuţiilor, stabileşte termen la data de 22.02.2017, sala T4, ora 8:30.
Incheiere de sedinta din 16.11.2016Pentru continuarea procedurii şi pentru a se formula propuneri în acest sens, stabileşte termen la data de 16.11.2016, sala T4, ora 8:30.
Incheiere de sedinta din 28.09.2016Dispune numirea CII FLOROI GHEORGHE în calitatea de lichidator judiciar al SC ELECTRO EXPERT SRL, cu un onorariu lunar de 150 lei fără TVA şi un onorariu de succes de 2,5% din sumele obţinute din valorificarea bunurilor, exclusiv TVA şi încetarea atribuţiilor lichidatorului judiciar provizoriu NACORNIC SPRL. Stabileşte în favoarea lichidatorului judiciar NACORNIC SPRL un onorariu de 2.000 lei+TVA la care se adaugă 79, 70 lei cheltuieli de procedură care se vor plăti conform art. 39 din Legea nr. 85/2014 Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 28.09.2016, în şedinţă publică.
Incheiere de sedinta din 28.09.2016Deschide procedura simplificată de faliment împotriva debitoarei SC ELECTRO EXPERT SRL. Numeşte lichidator provizoriu pe NACORNIC SPRL, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 64 din L. nr. 85/2014. Dispune notificarea deschiderii procedurii debitoarei, asociaţilor, acţionarilor, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Braşov, precum şi tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi. Pune în vedere lichidatorului judiciar prevederile art. 252 din L. nr. 31/1990. Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la 22.06.2016. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea şi publicarea tabelului preliminar al creanţelor la 13.07.2016. Fixează termenul pentru întocmirea şi publicarea tabelului definitiv al creanţelor la 03.08.2016. Fixează data şedinţei adunării creditorilor la data de 18.07.2016 la sediul debitoarei. Dispune trimiterea notificărilor de către lichidatorul judiciar. Dispune deschiderea de către debitoare a unui cont la o unitate bancară, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la data notificării procedurii, iar în caz de neîndeplinire a acestei atribuţii, contul va fi deschis de către lichidatorul judiciar. Fixează termen de judecată la data de 28.09.2016. Cu drept de apel în termen de 7 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.05.2016.
Hotarare intermediara 696/2016 din 11.05.2016