C***** V***** B***
InculpatI***** M****
Parte civilăÎn baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen., stabileşte pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatului C***** V***** B*** (...), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, prev. de art. 228 alin. (l) C. pen. În baza art. 83 alin. (1), (3) C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii de 1 an, pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de 2 ani, care se calculează de data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În temeiul art. 397 alin. 1 cproc.pen. rap. la art.19 alin. 1 c.proc.pen, art. 25 alin. 1 c. proc. pen., coroborat cu art. 1349 şi urm. cod civil, obligă inculpatul C***** V***** B*** la plata către partea civilă I***** M**** a sumei de 554 lei, cu titlu de daune materiale. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă pe inculpat la plata sumei de 1200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat. În baza art. 272 c.p.p., dispune avansarea onorariului apărătorului desemnat din oficiu, av. Drăgan Dan Nicolae, în cuantum de 520 lei, conform împuternicirii avocaţiale seria AV nr. 5500/01.09.2016, din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Constanţa. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29.06.2017. Preşedinte,
Hotarare 947/2017 din 29.06.2017Având nevoie de timp pentru a delibera, conform art.391 alin.2 cod procedura penală, amână pronunţarea la data de 29.06.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.06.2017Având nevoie de timp pentru a delibera, conform art.391 alin.2 cod procedura penală, amână pronunţarea la data de 23.06.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.06.2017Având nevoie de timp pentru a delibera, conform art.391 alin.1 cod procedura penală, amână pronunţarea la data de 09.06.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.05.2017Faţă de lipsa părţii civile, pentru citrea cu mandat de aducere a acesteia, amână cauza şi acordă termen la data de 24.05.2017.
Incheiere de sedinta din 26.04.2017În vederea audierii persoanei vătămate şi a martorului, amână cauza şi acordă termen la data de 26.04.2017.
Incheiere de sedinta din 22.03.2017Faţă de lipsa de procedură, în vederea efectuării de verificări cu privire la domiciliul inculpatului, amână cauza şi acordă termen la data de 22.03.2017.
Incheiere de sedinta din 22.02.2017În vederea efectuării de verificări cu privire la domiciliul inculpatului, amână cauza şi acordă termen la data de 22.02.2017.
Incheiere de sedinta din 25.01.2017Pentru citarea cu mandat de aducere a inculpatului amână cauza şi stabileşte termen la data de 25.01.2017.
Incheiere de sedinta din 07.12.2016