V******* A*******
ReclamantB**** L****
PârâtD***** V******
PârâtV******* I**
PârâtV******* A********
PârâtAdmite excepţia lipsei de interes, invocată de pârâţii Varvaroi Aristarch, B**** L**** şi D***** V****** prin întâmpinare. Respinge acţiunea având ca obiect – fond funciar formulată şi precizată de reclamantul V******* A*******, cu domiciliul procesual ales la Cab. av. Simona Solcanu din mun. Suceava, str. Mihai Eminescu, nr. 10, sc. A, ap. 6, jud. Suceava în contradictoriu cu pârâţii Varvaroi Aristarch, B**** L**** şi D***** V******, toţi cu domiciliul ales la Cab. av. Lascu Aurora din mun. Suceava, str. Mihai Eminescu, nr. 10, sc. A, birou 14, jud. Suceava, V******* I**, domiciliat în Austria, 2565, Neuhaus, Starlingerstr. 9, Comisia Judeţeană de Fond Funciar Suceava şi Comisia Locală de Fond Funciar Berchişeşti, jud. Suceava, ca fiind lipsită de interes. Obligă reclamantul să achite pârâţilor Varvaroi Aristarch, B**** L**** şi D***** V****** suma de 1.200 lei cheltuieli de judecată (onorariu avocaţial). Cu apel în termen de 30 de zile de comunicare, care se va depune la Judecătoria Gura Humorului. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11 aprilie 2017.
Hotarare 468/2017 din 11.04.2017pentru ataşare dosar
Incheiere de sedinta din 21.03.2017comunicare cerere modificatoare
Incheiere de sedinta din 28.02.2017pentru comunicarea cererii modificatoare
Incheiere de sedinta din 12.01.2017Acordă termenul solicitat de apărătorul reclamantului, motiv pentru care: Amână judecarea cauzei la data de 12.01.2017, ora 09:00, pentru când se va cita pârâtul V******* I**, celelalte părţi având termen în cunoştinţă; Pronunţată în şedinţa publică de la 08.12.2016.
Incheiere de sedinta din 08.12.2016