C******* C***** N******
InculpatÎn temeiul articolului 335, alin.1 din Codul penal, cu aplicarea articolului 375 şi 396, alin.10 din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpatul CHIOREAN CORNEL NICUŞOR, la pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. În temeiul articolului 67, alin.1 raportat la art.66, alin.1, lit.a şi b din Codul penal aplică inculpatului pe o perioadă de 1 an pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul articolului 65, alin.1 raportat la art.66, alin.1, lit.a şi b din Codul penal interzice inculpatului dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul articolului 91 şi articolului 92 din Codul penal suspendă sub supraveghere executarea pedepsei pe durata termenului de supraveghere de 2 ani şi atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor articolelor 94, 95 şi 96 din Codul penal privind modificarea obligaţiilor impuse de instanţă şi revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. În temeiul articolului 93, alin.1 din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul articolului 93, alin.2, lit.b din Codul penal, impune condamnatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate; În temeiul articolului 93, alin.3 din Codul penal, pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Munca va fi prestată în cadrul Primăriei comunei Baciu sau Primăriei municipiului Cluj-Napoca. În temeiul articolului 94, alin.1 din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c)-e) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj, iar în temeiul articolului 94, alin.2 din Codul penal, supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art. 93 alin. (2) lit. b), alin. (3) şi alin. (5) se face de serviciul de probaţiune. În temeiul articolului 274, alin.1 din Codul de procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare în favoarea statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 martie 2017.
Hotarare 548/2017 din 17.03.2017amana pronuntarea la data de 17.03.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.03.2017amana pronuntarea la data de 13.03.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.03.2017amana pronuntarea la data de 02.03.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.02.2017amana pronuntarea la data de 24.02.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.02.2017