A**** L******** P*******
InculpatÎn temeiul art. 386 Cod. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului, în ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu din infracţiunea prev. de art. 297 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 132 din Legea 78/2002 în infrac?iunea prev. de art. 297 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 132 din Legea 78/2000. În temeiul art. 297 alin. 1 Cod. pen. cu aplic. art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi a art. 396 alin. 10 Cod. proc. pen. condamnă pe inculpatul ARDEI LAUREN?IU PETRI?OR, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu (fapta din luna noiembrie 2015). În temeiul art. 67 alin. 1 la art. 66 alin. 1 lit. a, b ?i k Cod. pen. interzice inculpatului ARDEI LAUREN?IU PETRI?OR ca pedeapsă complementară, exercitarea următoarelor drepturi: ? dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; ? dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; ? dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public; pe o perioadă de 4 ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În temeiul art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b ?i k Cod. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie, exercitarea următoarelor drepturi: ? dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; ? dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; ? dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public pedeapsă accesorie ce se va executa doar în ipoteza în care pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre va deveni executabilă în regim de deten?ie. În temeiul art. 185 alin. 1 ?i 2 din Legea nr. 254/2013 cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod. proc. pen. condamna pe acela?i inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de introducerea în mod ilicit de telefoane mobile într-un penitenciar (fapta din data de 05.12.2015). În temeiul art. 67 alin. 1 la art. 66 alin. 1 lit. a, b ?i k Cod. pen. interzice inculpatului ARDEI LAUREN?IU PETRI?OR ca pedeapsă complementară, exercitarea următoarelor drepturi: ? dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; ? dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; ? dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public; pe o perioadă de 4 ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În temeiul art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b ?i k Cod. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie, exercitarea următoarelor drepturi: ? dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; ? dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; ? dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public pedeapsă accesorie ce se va executa doar în ipoteza în care pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre va deveni executabilă în regim de deten?ie. În temeiul art. 185 alin. 1 ?i 2 din Legea nr. 254/2013 cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod. proc. pen. condamna pe acela?i inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de introducerea în mod ilicit de telefoane mobile într-un penitenciar (fapta din data de 13.12.2015) În temeiul art. 67 alin. 1 la art. 66 alin. 1 lit. a, b ?i k Cod. pen. interzice inculpatului ARDEI LAUREN?IU PETRI?OR ca pedeapsă complementară, exercitarea următoarelor drepturi: ? dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; ? dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; ? dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public; pe o perioadă de 4 ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În temeiul art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b ?i k Cod. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie, exercitarea următoarelor drepturi: ? dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; ? dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; ? dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public pedeapsă accesorie ce se va executa doar în ipoteza în care pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre va deveni executabilă în regim de deten?ie. În temeiul art. 38 alin. 1 Cod. pen. constată că cele trei infrac?iuni au fost săvâr?ite în concurs real. În temeiul art. 39 alin. 1 lit. b Cod. pen. contope?te pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta hotărâre, urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani ?i 8 luni închisoare. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod. pen. pune în vedere inculpatului, ca pe durata termenului de încercare, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: ? să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Giurgiu, la datele fixate de acesta; ? să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; ? să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; ? să comunice schimbarea locului de muncă; ? să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. d Cod. pen. impune inculpatului să execute următoarele obliga?ii: - să urmeze un curs de calificare profesională. În temeiul art. 93 alin. 3 C.p. obligă inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 zile la una din următoarele instituţii Biblioteca jude?eană IA Bassarabescu sau la o altă institu?ie stabilită de Serviciul de Probaţiune Giurgiu. În temeiul art. 404 alin. 2 din Codul de procedură penală raportat la art. 91 alin. 4 Cod. pen atrage aten?ia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor şi a obligaţiilor prevăzute la art. 93 Cod. pen. şi/sau a săvârşirii de noi infracţiuni, respectiv revocarea suspendării sub supraveghere şi executarea pedepsei închisorii. În temeiul art. 45 alin. 2 Cod. pen. contope?te pedepsele complementare aplicate inculpatului ARDEI LAUREN?IU PETRI?OR prin prezenta hotărâre urmând ca acestuia să-i fie interzisă ca pedeapsă complementară exercitarea următoarelor drepturi: ? dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; ? dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; ? dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public; pe o perioadă de 4 ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În temeiul art. 45 alin. 5 Cod. pen. rap. la art. 45 alin. 2 Cod. pen contope?te pedepsele accesorii aplicate inculpatului prin prezenta hotărâre, urmând ca inculpatului ARDEI LAUREN?IU PETRI?OR să-i fie interzisă, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea următoarelor drepturi: ? dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; ? dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; ? dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public pedeapsă accesorie ce se va executa doar în ipoteza în care pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre va deveni executabilă în regim de deten?ie. În temeiul art. 91 Cod. pen. va suspenda sub supraveghere executarea pedepsei închisorii aplicate inculpatului ARDEI LAUREN?IU PETRI?OR, pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 92 alin. 1 Cod. pen. În temeiul art. 72 alin.1 Cod. pen. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului prin prezenta hotărâre perioada re?inerii ?i a arestării preventive de la data de 14.12.2015 la data de 01.04.2016 În temeiul art. 112 alin. 1 lit. b Cod. proc. pen. dispune luarea măsurii de siguran?ă a confiscării speciale a următoarelor bunuri: - un telefon mobil marca SAMSUNG GT-E2330, uzat cu IMEI 355265046150702; - un telefon mobil marca SAMSUNG GT-E1150, uzat cu IMEI 354621044053788; - două pachete (ambalaje) goale de ?igări marca KENT, În temeiul art. 112 alin. 1 lit. e Cod. proc. pen. dispune luarea măsurii de siguran?ă a confiscării speciale a sumei de 1500 de euro de la inculpatul ARDEI LAUREN?IU PETRI?OR . În temeiul art. 274 alin. 1 Cod. proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 2500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei pentru procuror ?i inculpat. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26.10.2016.
Hotarare 2429/2016 din 26.10.2016Amână pronunţarea pentru data de 26.10.2016
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.10.2016Stabileşte pronunţarea pentru data de 12.10.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.10.2016pt a da posibilitatea inculpatului să depună la dosarul cauzei înscrisuri în circumstanţiere şi pt. a se comunica relaţii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, amână cauza
Incheiere de sedinta din 07.09.2016