S** M***** A*****
ReclamantS* S******* & A*** S**
PârâtAdmite în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul SMA, în contradictoriu cu pârâta şi, în consecinţă:. Obligă pe pârâta să plătească reclamantului suma de 1400 Euro reprezentând diurnă şi suma de 1050 lei reprezentând salariu neacordat pentru perioada 17.04.2016 – 29.05.2016, sumă actualizată cu indicele de inflaţie, precum şi la plata dobânzii legale de la data scadenţei şi până la data plăţii efective. Respinge ca neîntemeiată cererea reclamantului privind acordarea sumei de 70 Euro reprezentând contravaloare transport. Respinge ca neîntemeiată cererea reconvenţională formulată de pârâta reclamantă reconvenţională. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 750 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale reprezentând onorariu avocaţial. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Bistriţa-Năsăud. Pronunţată în şedinţa publică din 27 iunie 2017.
Hotarare 738/2017 din 27.06.2017din lipsa timpului necesar pentru deliberare
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.06.2017dezbatere fond, depunere note scrise
Incheiere de sedinta din 24.05.2017revenire cu adresă la pârâtă
Incheiere de sedinta din 03.05.2017revenire cu adresă angajator, cu avertisment de amendare
Incheiere de sedinta din 05.04.2017interogatoriu reclamant, înscrisuri
Incheiere de sedinta din 08.02.2017