I*** R*****
ReclamantC****** O********** P***** A******** L**** 1****** D*******
PârâtC****** J******** D* F*** F****** S******
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta I*** R***** , în contradictoriu cu pârâţii : Comisia locală de fond funciar Dolhasca, judeţul Suceava; Comisia judeţeană Suceava pentru aplicarea legilor de fond funciar. Dispune modificarea parţială a titlului de proprietate nr. 2727 din 15.05.1997, emis pe numele defunctului Minciună V. Petru autorul reclamantei (fila 14 dosar), cu privire la: - suprafaţa de 5000 m.p.,., categoria de folosinţă arabil, aflată la locul numit ,, Hurmuz”pe raza satului Budeni, oraşul Dolhasca, judeţul Suceava, punctul 2 din titlu, în sensul că, se va trece tarlaua nr. 27, parcela 283, în loc de ,, tarlaua cu nr. 33, parcela 440” cum greşit s-a consemnat în titlul contestat. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la sediul Judecătoriei Fălticeni, judeţul Suceava, serviciul Arhivă. Pronunţată în şedinţa publică din 30 septembrie 2016.
Hotarare 1621/2016 din 30.09.2016