O** B*** F******** B* O****** L* M******* O** B*** R****** S***
Intimat PârâtO** B*** U******* L* M******* O** B*** R****** S***
Intimat PârâtI*** L**** E****
Apelant ReclamantO** B*** R****** S*
Apelant PârâtO** B*** - S******** P******
Intimat PârâtRespinge excepţia tardivităţii, ca neîntemeiată. Respinge apelul formulat de către O** B*** R****** S*, ca nefondat. Admite apelul declarat de apelanta-reclamantă Iasac Laura Elena. Schimbă în parte sentinţa, în sensul că: Obligă intimatele la plata către reclamantă şi în continuare a diferenţei de dobândă nelegal încasată începând cu data de 31.12.2015 şi până la momentul perceperii acesteia. Constată caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art.15 lit.b pct.7 şi pct.8 din contractul de credit referitor la declararea scadenţei oricăror credite acordate de bancă, în cazul neîndeplinirii obligaţiilor din prezentul contract sau din alte contracte. Menţine în rest sentinţa de fond. Cu recurs, în termen de 30 zile de la comunicare care se depune la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.01.2018.
Hotarare 257/2018 din 23.01.2018Amână pronunţarea la data de 23 Ianuarie 2018. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 Ianuarie 2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.01.2018Încuviinţează apelantei-reclamantă proba cu înscrisuri. Încuviinţează proba cu înscrisuri pusă în discuţie, din oficiu, sens în care emite adresă către Banca Naţională a României, în sensul de a comunica în ce măsură existau indicii la nivelul anului 2007 cu referire la evoluţia cursului de schimb valutar CHF-LEI, respectiv dacă evoluţia cursului CHF-LEI în perioada anterioară făcea credibilă o depreciere a leului în continuare şi dacă au existat atenţionări ale BNR adresate băncilor comerciale vis-a-vis de această evoluţie şi aspecte cu incidenţă asupra contractelor de credit în această monedă. Pune în vedere apelantei-reclamante să depună la dosar, în termen de 5 zile, înscrisurile prezentate în şedinţa publică de astăzi, respectiv 1 exemplar pentru a fi comunicat părţii adverse; să efectueze demersuri pentru depunerea la dosar a înscrisurilor lizibile; să efectueze demersuri pentru a depune la dosar, până la următorul termen de judecată, înscrisurile traduse în limba română. Comunică apelantei-pârâtă OTP BANK Romania S.A. un exemplar al înscrisurilor depuse de apelanta-reclamantă, cu menţiunea de a-şi exprima poziţia vis-a-vis de modalitatea în care şi-a îndeplinit obligaţia de informare a reclamantei la momentul contractării creditului. Prorogă excepţia tardivităţii formulării apelului formulat de apelanta-pârâtă OTP Bank România SA, invocată de apelanta-reclamantă I*** L**** E****, pentru a fi analizată odată cu apelul reclamantei. Amână judecarea cauzei la data de 17 ianuarie 2018, pentru când se citează părţile ce nu au termen în cunoştinţă, intimata OTP Bank Ungaria, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Noiembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 22.11.2017În baza art. 413 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, suspendă judecata apelurilor până la soluţionarea cauzei C-186/16, Adriciuc s.a. alţii contra Banca Românească, aflată pe rolul CJUE. Cu recurs pe toată durata suspendării. Cererea se depune la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţă publică.
Incheiere suspendare din 21.06.2017Se citează intimata OTP BANK UNGARIA, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, atât la sediul acesteia din Budapesta, cât şi la sediul mandatarei OTP BANK ROMANIA S.A., raportat la procura specială aflată la fila 48 a volumului II al dosarului de fond. Se emite adresa către OTP BANK ROMANIA S.A., cu menţiunea de a face dovada datei la care a predat serviciului de curierat, apelul exercitat în cauză, pentru a se verifica respectarea termenului de formulare a cererii de apel. Amână judecarea cauzei la data de 21 Iunie 2017, pentru când OTP BANK ROMANIA S.A., O** B*** - S******** P****** şi OTP BANK FINANCING BV OLANDA, au termen în cunoştinţă. Desprinde înscrisul ataşat la file 147 a dosarului de apel care face referire la un alt dosar şi înaintează la dosarul 4033/280/2014. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Mai 2017.
Incheiere de sedinta din 24.05.2017