Dosar 2189/112/2016 din 27.10.2016

deschiderea procedurii la cererea creditorului


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2189/112/2016
Data dosar:
27.10.2016
Instanta:
Tribunalul Bistrița Năsăud
Departament:
SECŢIA a II-a CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Obiect:
deschiderea procedurii la cererea creditorului
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 19.11.2021 la ora 9:00

    Complet: C3-Faliment
  • Admite cererea

    Aprobă raportul final şi dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei ELGAR BUSINESS SRL, precum şi radierea acesteia din registrul comerţului. Descarcă pe lichidatorul judiciar ALFA INSOLV IPURL de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură. Prezenta sentinţă de închidere a procedurii va fi notificată DGRFP CLUJ-NAPOCA şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud. Prezenta sentinţă este executorie. Cu drept de apel în termen de ?apte zile de la comunicare, comunicarea se va realiza prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, cererea de apel se va depune la Tribunalul Bistriţa-Năsăud. Pronunţată în şedinţa publică din data de 19.11. 2021.

    Hotarare 443/2021 din 19.11.2021
  • Sedinta din data de 22.10.2021 la ora 9:00

    Complet: C3 Fa. - MA
  • Amână cauza

    discutare raport final

    Rezolutie din 22.10.2021
  • Sedinta din data de 18.06.2021 la ora 9:00

    Complet: C3 Fa. - MA
  • Amână cauza

    întocmire raport final

    Rezolutie din 18.06.2021
  • Sedinta din data de 26.03.2021 la ora 9:00

    Complet: C3 Fa. - MA
  • Amână cauza

    întocmire raport fonduri

    Rezolutie din 26.03.2021
  • Sedinta din data de 27.11.2020 la ora 9:00

    Complet: C3 Fa. - MA
  • Amână cauza

    încuviinţat Regulamenr de vânzare propus de lichidator - valorificare bunuri

    Rezolutie din 27.11.2020
  • Sedinta din data de 03.07.2020 la ora 9:00

    Complet: C3 Fa. - MA
  • Amână cauza

    continuarea procedurii

    Rezolutie din 03.07.2020
  • Sedinta din data de 08.05.2020 la ora 9:00

    Complet: C3 Fa. - MA
  • Stare de urgenta

    Suspendat de drept, în baza Decretului Preşedintelui României nr. 195/2020 şi a Decretului nr. 240/2020 din 14 aprilie 2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, art. 2 din Hotărârea CSM – Secţia pentru judecători nr. 257/17.03.2020 coroborat cu prevederile Hotărârii Colegiului de conducere al Curţii de Apel Cluj nr. 25 din 25.03.2020 actualizată prin Hotărârea nr. 26 din data de 30.03.2020 a Colegiului de conducere a Curţii de Apel Cluj.

  • Sedinta din data de 10.01.2020 la ora 9:00

    Complet: C3 Fa. - MA
  • Amână cauza

    continuarea procedurii

    Rezolutie din 10.01.2020
  • Sedinta din data de 04.10.2019 la ora 9:00

    Complet: C3 Fa. - MA
  • Amână cauza

    evaluare avere

    Rezolutie din 04.10.2019
  • Sedinta din data de 31.05.2019 la ora 9:00

    Complet: C3 Fa. - MA
  • Amână cauza

    soluţionare dosar asociat şi dosar penal

    Rezolutie din 31.05.2019
  • Sedinta din data de 22.02.2019 la ora 9:00

    Complet: C3 Fa. - MA
  • Amână cauza

    pentru continuarea procedurii

    Rezolutie din 22.02.2019
  • Sedinta din data de 26.10.2018 la ora 9:00

    Complet: C3 Fa. - MA
  • Amână cauza

    pentru continuarea procedurii

    Rezolutie din 26.10.2018
  • Sedinta din data de 15.06.2018 la ora 9:00

    Complet: C3 Fa. - MA
  • Amână cauza

    continuarea procedurii

    Rezolutie din 15.06.2018
  • Sedinta din data de 09.03.2018 la ora 9:00

    Complet: C3 Fa. - MA
  • Amână cauza

    pentru continuarea procedurii

    Rezolutie din 09.03.2018
  • Sedinta din data de 17.11.2017 la ora 9:00

    Complet: C3-Faliment
  • Amână cauza

    În temeiul art. 143 rap. la art. 145 alin.1 lit. C din din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă (Legea insolvenţei), dispune începerea procedurii falimentului debitorului Soc. E.B. SRL, prin procedura generală. În temeiul art. 107 alin.2 din lege, desemnează lichidator judiciar provizoriu pe A.I.I., care va îndeplini atribuţiile prev. de art. 64 din Legea insolvenţei, cu o retribuţie ce se va stabili pe bază de decont. Dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare a acesteia. Fixează termen maxim de predare a gestiunii către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor aferente, după deschiderea procedurii, la 10 zile de la notificare. Dispune notificarea deschiderii procedurii falimentului, debitorului, creditorilor şi OFICIULUI REGISTRULUI COMERŢULUI de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud pentru efectuarea menţiunii, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Fixează termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor la în vederea întocmirii tabelului suplimentar la 29.12.2017. Fixează termenul de verificare a creanţelor, de întocmire, afişare şi comunicare a tabelului suplimentar la 26.01.2018. Fixează termenul de întocmire a tabelului definitiv consolidat la 28.02.2018. În temeiul art. 151 din Legea insolvenţei, dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Executorie. Stabileşte termen administrativ de control la 09.03.2018. Cu drept de apel în termen de 07 zile de la publicare în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2017.

    Hotarare 597/2017 din 17.11.2017
  • Sedinta din data de 03.11.2017 la ora 9:00

    Complet: C3 Fa. - MA
  • Amână cauza

    citare părţi în BPI pentru intrare în faliment

    Incheiere de sedinta din 03.11.2017
  • Sedinta din data de 30.06.2017 la ora 9:00

    Complet: C3-Faliment
  • Amână cauza

    Se confirmă planul de reorganizare propus de debitorul Soc. E.B. SRL, prin continuarea activităţii pe o perioadă de 3 (trei ) ani. Activitatea debitorului va fi condusă de administratorul special P.B.P. sub supravegherea administratorului judiciar. Administratorul judiciar A.I. IPURL va prezenta trimestrial rapoarte comitetului /adunării creditorilor asupra situaţiei financiare a averii debitorului în condiţiile art. 144 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă (legea insolvenţei), cât şi situaţia cheltuielilor efectuate pentru bunul mers al activităţii (art. 144 alin. 2 din legea insolvenţei). Termen administrativ de control pentru examinarea stadiului procedurii la data de 03 noiembrie 2017. Executorie. Cu drept de apel în termen în 07 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 30 iunie 2017.

    Hotarare 361/2017 din 30.06.2017
  • Sedinta din data de 19.05.2017 la ora 9:00

    Complet: C3 Fa. - MA
  • Amână cauza

    Confirmă în calitate de administrator judiciar pe A.I. IPURL. Dispune încetarea atribuţiilor administratorului judiciar provizoriu C.I.I. B.N.-D. şi stabileşte onorariul administratorului judiciar provizoriu la suma de 3.000 lei, la care se adaugă TVA şi cheltuieli de procedură în sumă de 153 lei, ce se va achita din averea debitoarei sau din fondul de lichidare, în condiţiile prevăzute de art. 139 alin.8 din Legea nr.85/2014. Stabileşte termen de judecată la data de 30 iunie 2017, ora 9:00, sala 4, termen pentru când se vor cita părţile prin Buletinul procedurilor de insolvenţă pentru a discuta confirmarea/infirmarea planului de reorganizare propus de debitoare

    Rezolutie din 19.05.2017
  • Sedinta din data de 27.01.2017 la ora 9:00

    Complet: C3 insolvenţă
  • Amână cauza

    Admite cererea formulată de creditoarea Societatea E.W.C. SRL, cu pentru deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei Societatea E.B.SRL. În temeiul art. 70 şi 72 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă (legea insolvenţei), Dispune deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei Societatea E.B. SRL. În temeiul art. 73 din legea insolvenţei, Numeşte administrator judiciar provizoriu pe CII B.N.D. care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din lege, cu o retribuţie pe bază de decont, până la confirmarea acestuia în condiţiile legii. În temeiul art. 99 din legea insolvenţei, Dispune administratorului judiciar să efectueze notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului, în condiţiile prevăzute de art. 99 alin.3 din legea insolvenţei. În baza prevederilor art. 76 din lege, dispune administratorului judiciar provizoriu comunicarea deschiderii procedurii insolvenţei, Judecătoriei Beclean, în a cărei jurisdicţie se află sediul debitorului. Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanţelor la data de 10 martie 2017. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, înregistrarea la tribunal şi publicarea în BPI a tabelului preliminar al creanţelor, la data de 31 martie 2017. Fixează termenul pentru definitivarea tabelului de creanţe prin înregistrarea la tribunal şi publicarea în BPI, la data de 25 aprilie 2017. În temeiul art. 100 alin.(1) lit.e din legea insolvenţei, Administratorul judiciar va stabili şi va notifica părţile cu privire la data, locul şi ora primei şedinţe a adunării creditorilor. În baza art.53 alin.(1) din legea insolvenţei, Administratorul judiciar va convoca adunarea generală a asociaţilor,în termen de maximum 10 zile de la notificarea deschiderii procedurii, pentru desemnarea administratorului special. Administratorul judiciar va întocmi şi depune la dosar rapoartele prevăzute de art.58 alin.1 lit.a şi b din lege, în termenele de 20 de zile şi,respectiv 40 de zile de la desemnarea sa, precum şi rapoartele lunare prevăzute de art.59 alin. 1 şi 2. În temeiul art. 39 alin. 2 din legea insolvenţei, Dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii. În caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar provizoriu. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Termen administrativ de control pentru examinarea stadiului procedurii la data de 19 mai 2017. Executorie. Cu drept de apel în termen în 07 zile de la comunicarea hotărârii realizată prin Buletinul procedurilor de insolvenţă. Minuta prezentei hotărâri se comunică, de îndată, administratorului judiciar provizoriu. Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 ianuarie 2017.

    Hotarare 47/2017 din 27.01.2017
  • Sedinta din data de 18.11.2016 la ora 9:00

    Complet: C3 insolvenţă
  • Amână cauza

    pentru soluţionarea cauzei pe cale amiabilă

    Incheiere de sedinta din 18.11.2016

Flux dosar


Actualizare GRPD