K*** A****
Intimat Inculpat1. În conformitate cu art. 421 pct. 2 lit. a C. pr. pen., admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg.-Mureş împotriva sentinţei penale nr. 494/28 aprilie 2016 pronunţate de Judecătoria Tg.-Mureş în dosarul nr. 2194/320/2016 şi, în consecinţă: 2. Desfiinţează în parte sentinţa penală atacată şi rejudecând cauza: 2.1. În temeiul art. 396 alin. 1 şi 2 C. pr. Pen. cu referire la art. 375 şi art. 396 alin. 10 C. pr. Pen., condamnă pe inculpatul K*** A**** la: • Un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 C. pen.; • Un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. de art. 336 alin. 1 C. pen. În baza art. 39 alin. 1 lit. b raportat la art. 38 alin. 2 C. pen., aplică inculpatului K*** A**** pedeapsa cea mai grea dintre pedepsele stabilite, de un an închisoare, căreia îi adaugă un spor de 4 luni închisoare, aplicând astfel inculpatului pedeapsa rezultantă pentru concurs, de un an şi 4 luni închisoare. Potrivit art. 91 C. pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de un an şi 4 luni închisoare aplicate inculpatului, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. În temeiul art. 93 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: • Să se prezinte, periodic, potrivit datelor care se vor fixa, la Serviciului de Probaţiune Mureş; • Să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; • Să anunţe Serviciul de Probaţiune Mureş, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; • Să comunice acestui Serviciu schimbarea locului de muncă; • Să comunice acestui Serviciu informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarea obligaţie: • Să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta un număr total de 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Sântana de Mureş sau al Primăriei municipiului Tg.-Mureş. Desemnează Serviciul de Probaţiune Mureş pentru supravegherea executării măsurilor şi obligaţiilor instituite în sarcina inculpatului. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 96 C. pen., privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, în cazul nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse, precum şi al comiterii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere. 2.2. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate, vizând comunicarea hotărârii către Serviciul de Probaţiune Mureş şi IPJ Mureş –Serviciu Rutier, obligarea inculpatului la suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză şi cuantumul acestor cheltuieli. 3. Potrivit art. 275 alin. 3 C. pr. Pen., rămân în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de stat în apel. 4. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 23 iunie 2016.
Hotarare 403/2016 din 23.06.2016Amână pronunţarea la data de 23 iunie 2016, ora 12,00, sala 52.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.06.2016