B** T*** A** - M**** P** S*** S*** S*** M****** S**
PetentAdmite cererea de încuviinţare a executării silite. Încuviinţează executarea silită a obligaţiei privind pe creditor S.C. Stem Sure Medical S.R.L. reprezentată prin Cabinet de Avocat „Bogdan Aldea”, prin avocat Anca Tomescu şi debitorii Gligor Cristina Ioana şi Gligor Bogdan Petru în dosarul de executare nr. 150/2016 al Biroul Executorilor Judecătoreşti Asociaţi Toma Ana-Maria şi Toma Nina-Valentina, potrivit titlului executoriu constând în: Sentinţa Civilă nr. 213/CC/2016 din data de 28.01.2016 pronunţată de Judecătoria Alba Iulia în dosarul nr. 6691/176/2015, pentru sumele de 2.588 lei – tarif servicii prestate, plus penalităţi de întârziere în cuantum de 0,15% pe zi de întârziere, calculate până la data plăţii efective a tarifului contractual şi 200 lei – cheltuieli de judecată, prin poprire asupra conturilor bancare ale debitorilor deschise la instituţiile de credit cu sediul situat în Bucureşti. Autorizează creditorul să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinsă în titlul executoriu mai sus menţionat, la care se adaugă şi cheltuielile de executare silită. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20 Aprilie 2016.
Incheiere de executare silita 1222/2016 din 20.04.2016