Dosar 2199/214/2016 din 29.07.2016

lovirea sau alte violenţe (art.193 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2199/214/2016
Data dosar:
29.07.2016
Instanta:
Judecătoria Costești
Departament:
Judecatorie
Obiect:
lovirea sau alte violenţe (art.193 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 10.05.2017 la ora 09:30

    Complet: C1-1 - penal - fond
  • Soluţionare

    În temeiul art. 193 alin. 2 C. pen., cu aplicarea art. 61 alin. 4 lit. c C. pen., condamnă pe inculpatul S D I, la pedeapsa de 220 de zile-amendă. În temeiul art. 61 alin. 2 C. pen. stabileşte un cuantum de 40 lei pentru o zi-amendă, inculpatul urmând să execute astfel pedeapsa amenzii penale în cuantum de 8.800 lei. Amenda penală aplicată inculpatului prin prezenta sentinţă se va executa conform prevederilor art. 559 C.p.p. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 63 C. pen., privind înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii în cazul neplăţii acesteia, cu rea-credinţă. În temeiul art. 397 C.p.p. şi art. 1357 C. civ. admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă Spitalul Orăşenesc „Regele Carol I” Costeşti şi obligă inculpatul să plătească părţii civile suma de 250 lei, reprezentând despăgubiri materiale. În temeiul art. 397 C.p.p. şi art. 1357 C. civ. admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă N****** F****** şi obligă inculpatul să plătească părţii civile suma de 3.000 lei, reprezentând daune morale. În temeiul art. 274 alin. 1 C.p.p. obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.05.2017.

    Hotarare 132/2017 din 10.05.2017
  • Sedinta din data de 05.05.2017 la ora 09:30

    Complet: C1-1 - penal - fond
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 10.05.2017 Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.05.2017.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.05.2017
  • Sedinta din data de 03.05.2017 la ora 09:30

    Complet: C1-1 - penal - fond
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 05.05.2017. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03.05.2017.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.05.2017
  • Sedinta din data de 27.04.2017 la ora 09:30

    Complet: C1-1 - penal - fond
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 03.05.2017 Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.04.2017.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.04.2017
  • Sedinta din data de 23.03.2017 la ora 09:30

    Complet: C1-1 - penal - fond
  • Amână cauza

    In vederea citarii inculpatului cu mandat de aducere cu insotiror si pentru ca persoana vatamata sa precizeze daca isi mentine constituirea de parte civila, Amana judecarea cauzei la data de 27.04.2017. Pronuntata in sedinta publica, azi, 23.03.2017.

    Incheiere de sedinta din 23.03.2017
  • Sedinta din data de 16.02.2017 la ora 09:30

    Complet: C1-1 - penal - fond
  • Amână cauza

    Pentru ca persoana vatamata sa precizeze daca se constituie parte cuvula in cauza si invederea citarii inculpatului cu mandat de aducere cu insotiror, Amana judecarea cauzei la data de 23.03.2017. Pronuntata in sedinta publica, azi, 16.02.2017.

    Incheiere de sedinta din 16.02.2017
  • Sedinta din data de 12.01.2017 la ora 09:30

    Complet: C1-1 - penal - fond
  • Amână cauza

    Pentru lipsa inculpatului, Amână judecarea cauzei la data de 16.02.2017. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.01.2017.

    Incheiere de sedinta din 12.01.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD