Dosar 2201/102/2016 din 21.10.2016

drepturi salariale ale personalului din justiţie


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2201/102/2016
Data dosar:
21.10.2016
Instanta:
Tribunalul Mureș
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
drepturi salariale ale personalului din justiţie
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 07.02.2017 la ora 11:30

    Complet: CFma4
  • Admitere apel

    Admite acţiunea civilă formulată de reclamanţii G. F. şi U. D. C. (cu CNP şi cu domiciliul procesual ales) în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei (cu datele) şi Curtea de Apel Târgu-Mureş (cu datele). Obligă pârâţii la plata în favoarea reclamanţilor a diferenţelor de drepturi salariale, reprezentând majorările succesive şi cumulative ale indemnizaţiei de încadrare brută lunară stabilite prin Sentinţa civilă nr. 1469/6.11.2007 a Tribunalului Mureş, diferenţe calculate începând cu data de 21 octombrie 2013 şi până la data pronunţării prezentei hotărâri, precum şi în continuare, până la încetarea condiţiilor de acordare a acestei majorări. Sumele mai sus menţionate vor fi actualizate în funcţie de rata inflaţiei, calculată începând cu data scadenţei lunare a fiecărei diferenţe şi până la data plăţii integrale a debitului. La diferenţele salariale de mai sus se va adăuga dobânda legală, calculată începând cu data scadenţei lunare a fiecărei diferenţe şi până la data plăţii integrale a debitului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 7 februarie 2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.

    Hotarare 77/2017 din 07.02.2017
  • Sedinta din data de 26.01.2017 la ora 11:30

    Complet: CFma4
  • Amână pronunţarea

    amana pronuntarea la 07.2.2017

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.01.2017
  • Sedinta din data de 19.01.2017 la ora 09:00

    Complet: CFma4
  • Amână pronunţarea

    amana pronuntarea la 26.01.2017

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.01.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD