C**** I****
ContestatorS* W****** R****** S**
IntimatDosar nr. 2210/109/2016 HOTĂRÂRE 30.01.2017 Admite în parte acţiunea. Anulează decizia de concediere nr.094 din 18.03.2016 emisă de intimată. Respinge ca neîntemeiată cererea de reintegrare pe postul deţinut anterior concedierii. Obligă intimata să plătească suma de 20000 lei contestatorului, cu titlu de daune morale. Obligă intimata să atribuie contestatorului autoturismul de serviciu, încredinţat acestuia anterior emiterii deciziei de concediere anulate, în condiţiile art.3 pct.4 din „Procedura nr.011/4.03.2011, de cumpărare-vânzare auto” a societăţii intimate. Respinge ca neîntemeiate capetele de cerere vizând plata unor drepturi salariale, precum şi contestaţia formulată împotriva deciziei nr.138/6-06-2016. Compensează cheltuielile de judecată ale părţilor. Executorie provizoriu de drept. Cu apel în 10 zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30.01.2017.
Hotarare 332/2017 din 30.01.2017AMANA PRONUNTAREA LA 30.01.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.01.2017Amâna cauza la 16.01.2017, ora 10.00, pentru când pune în vedere intimatei prin apărător să depună la dosar lămuriri de la firma de curierat cu privire la data comunicării deciziei de reintegrare, nr. 138/6-06-2016, către contestator. Pune în vedere intimatei prin apărător să depună la dosar un punct de vedere cu privire la noile înscrisuri depuse la acest termen de reclamant, respectiv procedura de vânzare-cumpărare auto, urmând a preciza dacă aceasta procedura este în vigoare, iar în caz afirmativ să precizeze de ce reclamantul nu a putut beneficia de aceste reglementari. Părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Noiembrie 2016, la Tribunalul Arges, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Incheiere de sedinta din 28.11.2016Respinge ca neîntemeiată excepţia rămânerii fără obiect invocata de intimata prin întâmpinare. Incuviinţează în parte probele solicitate de părţi proba cu înscrisuri. Respinge ca inutilă soluţionării cauzei proba cu expertiza contabila, solicitată de reclamant. Pune în vedere intimatei să depună la dosar situaţia drepturilor salariale primite de contestator cu 12 luni înainte de concediere, iar în măsura în care există depăşiri ale salariului negociat potrivit contractului individual de muncă, să se menţioneze ce anume reprezintă aceste sume. De asemenea, să depună contractul individual de muncă al salariatului său Razvan Pristavu, precum şi fişa postului acestuia. Pune în vedere intimatei să lămurească în scris instanţa cu privire la natura juridică a raporturilor dintre părţi de la data reintegrării reclamantului după concediere şi până la data demisiei acestuia, cu indicarea exactă a perioadei şi a drepturilor salariale încasate. Pune în vedere contestatorului sa depună la dosar precizare scrisă privind numărul articolului din Regulamentul de ordine interioară ce constituie temeiul cererii sale de obţinere a autoturismului de serviciu la valoarea uzuala. Amână judecarea cauzei la 28.11.2016 ora 10.00 pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Octombrie 2016, la Tribunalul Arges, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Incheiere de sedinta din 17.10.2016Amâna cauza la 17.10.2016 ora 10 pentru a da posibilitatea intimatei potrivit disp. art. 204 alin.1.N.C.P.C să formuleze întâmpinare la cererea completatoare formulată de contestator, care, sub sancţiunea decăderii, va fi depusa cu cel puţin 10 zile înaintea termenului fixat. Pune în vedere contestatorului ca precizarea cat şi răspunsul la întampinare să fie comunicate intimatei în condiţiile art. 169 pentru a-i da posibilitatea să-şi exprime un punct de vedere cu privire la acestea. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Septembrie 2016, la Tribunalul Arges, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Incheiere de sedinta din 19.09.2016