P******* C****** B*********** P*** P*****
PetentL***** I***
IntimatAdmite acţiunea având ca obiect – reexaminare sancţiune contravenţională formulată de petenta Comuna Berchişeşti prin primar, cu sediul în com. Berchişeşti, jud. Suceava în contradictoriu cu intimatul Luscan Ilie, domiciliat în com. Berchişeşti, jud. Suceava.Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale în sumă de 630 lei aplicată intimatului prin procesul verbal de constatare a contravenţiei seria CC nr. 9782515/18.01.2013 cu efectuarea unui număr de 50 ore de muncă în folosul comunităţii la Primăria Com. Berchişeşti, jud. Suceava. Fără cheltuieli de judecată. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Gura Humorului. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11 aprilie 2017.
Hotarare 471/2017 din 11.04.2017Revenire adresă relaţii.Disjungere un proces verbal şi Ordoonaţa Parchetului de pe lângă Judecăt. Gura HUmorului, formare de două noi dosare.
Incheiere de sedinta din 14.03.2017Repune cauza pe rol. Se va solicita petentei să depună la dosarul cauzei dovada comunicării către intimat a procesului verbal de constatare a contravenţiei seria CC nr. 9782515/18.01.2013. Stabileşte termen pentru soluţionarea cauzei la data de 14 martie 2017, cu citarea părţilor. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 9 februarie 2017.
Incheiere de sedinta din 09.02.2017Amână pronunţarea în cauză la data de 09.02.2017. Pronunţată în şedinţa publică de la 26.01.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.01.2017